Cea mai sigură cale prin care ne întărim copiii

de Cheryl Swope

Cel mai înalt scop al educației este ajutoarea miloasă și competentă a celorlați. Când copiii noștri se luptă cu lecțiile sau au încercări dificile precum o boală serioasă, începem să le acordăm o atenție extraordinară și depunem eforturi considerabile pentru a-i ajuta. Ne anulăm planurile făcute și cheltuim bani ca ei să ai aibă parte de tratamente și să fie văzuți de specialiști. Schimbăm diete, găsim curriculă specială și ne petrecem serile învățând cum să-i putem ajuta și mai mult. Încercăm să le oferim copiilor noștri totul. Dar în căutarea noastră de a le da ce e mai bun, nu uităm câteodată ceva care i-ar ajuta cel mai mult?

Chiar și atunci când ne ajutăm copii, să îi facem să se gândească la alții. Chiar dacă se află la stadiul de scutece, un copil poate fi îndemnat să se uite, să zâmbească sau să facă din mână, mai degrabă decât să ignore pe cineva care îi vorbește. Când stă pe scaunul său înalt la masă el poate fi ajutat să-și aranjeze cana, mai degrabă decât să o scape pe jos iar altcineva să o ridice.

Pe măsură ce ajunge la perioada preșcolară, este de așteptat să participe la mici treburi casnice deoarece „cu toții muncim!”. O simplă listă de sarcini poate susține această îndeletnicire. Fiica mea obișnuia să ne ascută creioanele în fiecare marți. Această sarcină bilaterală o ajuta cu obiectivele sale, pregătindu-ne pe toți pentru ziua de școală acasă. Odată ce copilul crește, ar trebui să crească și însărcinările sale în slujba casei și familiei.

Putem extinde ajutorul copiilor către vecini, biserică și familia extinsă. Copilul ar putea ajuta când se coc biscuiții sau să ducă flori vecinei de lângă care se recuperează după o operație. Poate colora pe sticlă o imagine pe care să i-o ducă cuiva din parohie internat la spital. Poate copia din Scriptură un pasaj și să i-l trimită bunicii. Pe măsură ce învață că toți oamenii indiferent de starea lor au nevoie de bunătate, copilul poate începe să înlocuiască atenția înnăscută spre sine cu o preocupare pentru ajutorul celorlalți. „Doar pentru că animalul este mare, nu înseamnă că el nu dorește bunătate. Oricât de mare pare a fi Tigrul, ține minte că el dorește la fel de multă bunătate ca Roo” – A.A. Milne, „The House at Pooh Corner”.

Dr. Temple Grandin, un zoolog recunoscut, diagnosticat cu autism, susține că pe măsură ce copilul ajunge la adolescență, devine „vital pentru el sau ea să iasă din casă și să accepte responsabilități pentru sarcini pe care alți oameni le vor îndeplinite. Plimbatul cățelului. Voluntariat într-o bucătărie pentru sărmani. Curățarea aleilor”. Descoperă-i interesul sau pur și simplu găsește o treabă de făcut.  Uneori trebuie să ajutăm în sarcini care nu ne interesează!  Și aceasta este bine și drept.  Creați o viață în care nevoile sunt vizibile și ușurate. „Niciun act de bunătate, indiferent cât de mic, nu este vreodată irosit”.

Citește întreg articolul pe site-ul ContraMundum.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s