Copiii cu „părinți mai autoritari” se descurcă mai bine și cu banii

de Annie Holmquist

Doctorul Leonard Sax a făcut valuri Crăciunul trecut când a declarat că autoritatea parentală se află în declin în America.

Potrivit lui Sax, părinții le-au acordat mult prea multă putere copiilor în a decide cum vor să-și trăiască viața, în loc să fie ei aceia care stabilesc prioritățile.

Câteva luni mai târziu, într-un articol apărut în New York Times, psihologul Lisa Damour observa că scăderea autorității parentale riscă să dăuneze teribil generațiilor următoare. „Copiii crescuți de părinți autoritari sunt cei care, cel mai probabil, se vor descurca bine la școală, vor avea o sănătate psihică excelentă și se vor feri de belele”, spune ea. Bineînțeles că exact pe dos se va întâmpla cu cei crescuți în absența unor asemenea standarde.

Acum, se pare că părinții autoritari nu doar că sunt responsabili de copii mai sănătoși, mai de succes și mai bine crescuți, dar le transmit celor mici și cum să fie mai competenți cu banii. Science Daily a rezumat un studiu apărut în Journal of Consumer Psychology: „Cercetătorii au descoperit că, potrivit studiilor științifice, copiii părinților autoritari au cele mai bune rezultate când interacționează cu lumea din jurul lor. Consumă cele mai sănătoase produse, cum ar fi fructe și legume, fac alegeri mai responsabile, cum ar fi să-și pună casca când merg cu bicicleta. De asemenea, oferă opinii valoroase în ceea ce privește deciziile de consum ale familiei. Cred că de-a lungul timpului cultura s-a schimbat și a devenit mult mai permisivă cu copiii, dar dovezile științifice demonstrează că este bine să le pui restricții copiilor. Este de asemenea important să le explici de ce restricțiile joacă un rol atât de mare.

Analiza a arătat de ce acești copii sunt mai puțin susceptibili să fie agresivi în mediul online, să fure, să vandalizeze, să se drogheze, să creadă că forma corpului lor nu este atrăgătoare.”

Astăzi, societatea și statul par să creadă că este responsabilitatea lor să ajute oamenii să ia decizii mai înțelepte. Drept consecință, apar reglementări pentru toate lucrurile, de la mâncare sănătoasă la transport.

Având în vedere informațiile din acest ultim studiu, trebuie să ne întrebăm care ar mai fi necesitatea acestor directive, dacă părinții ar juca un rol mai autoritar în viețile copiilor lor de la început și i-ar învăța cum să ia decizii de consumator pe cont propriu?

 

Traducere după http://www.intellectualtakeout.org/blog/study-children-authoritative-parents-are-smarter-money

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s