Blamarea masculinității nu va face decât să agraveze criza masculină

de Michael Gurian

Tony, un adolescent de paisprezece ani, a intrat în cabinetul meu de consiliere psihologică având o mulțime de probleme. Scund pentru vârsta lui și lipsindu-i încă semnele exterioare ale pubertății, fusese diagnosticat cu tulburarea deficitului de atenție și hiperactivității – ADHD – iar părinții lui aveau senzația că s-ar putea să fie deprimat. Tony era la fel ca sute de alți băieți și bărbați pe care i-am văzut în practica mea clinică: dacă consilierul școlar a știut cum să lucreze cu el ca tânăr bărbat (vezi aici), Tony va colabora cu mine; dacă nu a știut, atunci nu va colabora.

După culegerea informațiilor inițiale obișnuite, primul lucru pe care l-am făcut împreună a fost să ieșim afară la o plimbare, discutând, umăr lângă umăr. Deoarece creierul masculin este deseori dependent de cerebel, adică are nevoie de mișcare fizică (vezi aici) pentru a face legături între cuvinte și sentimente sau amintiri, ne-am așezat doar după ce plimbarea noastră s-a sfârșit. Moment în care pentru Tony deja se întâmplaseră o grămadă de lucruri.

Odată instalat fiecare în fotoliul lui, am stat de vorbă cu o minge în mână, aruncând-o de la unul la celălalt, așa cum fac deseori tații cu copiii lor. Această implicare spațială a cerebelului ajută creierul masculin să pună în mișcare neurotransmisia dintre sistemul limbic și lobul frontal, unde se află centrii nervoși ai limbajului. De asemenea, am folosit și imagini, inclusiv jocuri video, pentru a declanșa reacția centrilor emoțiilor, și am discutat o grămadă despre bărbăție și masculinitate, deoarece Tony, la fel ca orice băiat, tânjește după un mentor care să-i explice ontologia umană a lui „cum să fii bărbat”.

Domeniul psihologiei înclină spre feminin

Am văzut sute de fete și femei în practica mea terapeutică. Puține aveau nevoie de plimbare, mișcare fizică și stimulare vizual-spațială ca să le ușureze accesul la amintiri, emoții și sentimente, pentru că majoritatea fetelor au o capacitate mai bună de accesare a cuvintelor-care-semnifică-sentimente decât băieții și bărbații, atunci când stau fără să se miște – fetele și femeile au centri ai limbajului în ambele emisfere cerebrale (vezi aici), conectați la centrii memoriei, emoției și senzațiilor, pe când creierul masculin are acești centri ai limbajului în emisfera stângă.

Fără să ne dăm seama, pe parcursul ultimilor 50 de ani am organizat serviciile de consiliere și psihoterapie mai mult pentru fete și femei. „Poftește în cabinetul meu”, spunem noi cu blândețe. „Stai jos. Spune-mi ce simți sau ce ai simțit.” Băieții și bărbații înregistrează deseori eșecuri în procesul de consiliere și psihoterapie, pentru că nu i-am învățat pe psihologi și terapeuți că există diferențe între creierul masculin și cel feminin. Numai 15% din noii consilieri psihologici sunt bărbați, restul de 85% fiind femei. Clienții care vin la psihoterapie sunt în proporție de aproape 80% femei – bărbații sunt târâți la cabinet de mame sau neveste, dar apoi abandonează, în general, un mediu prea puțin pregătit pentru natura masculină.

Natura masculină, creierul masculin, nevoia de a contextualiza statutul de băiețel și apoi băiat, într-o importantă evoluție permanentă spre bărbăție, toate acestea lipsesc din noul ghid al Asociației Americane de Psihologie intitulat „Reguli orientative de practică a psihoterapiei pentru băieți și bărbați”. Deși materialul citat atrage atenția asupra nevoilor de dezvoltare și în privința crizelor sexului masculin în cultura noastră, lucru care mă bucură mult ca practician al domeniului și cercetător, cade apoi într-o mlaștină ideologică.

Bărbații, ni se spune acolo, se nasc cu o „tendință dominatoare” creată de „privilegiul lor inerent”; femeile (și unii bărbați) ar fi victime ale acestui privilegiu masculin. Autorii continuă prin a analiza ceea ce ei văd ca fiind principala problemă care stă în fața bărbaților: prea multă masculinitate. Ei o numesc „rădăcina tuturor problemelor masculine”, de la sinucidere la decesul prematur din cauza depresiei, de la abuzul de substanțe care dau dependență, la cauza destrămării familiei, și de la eșecul școlar, la violență. Ei susțin că sunt mai puțini bărbații care vin la psihoterapie sau care nu o abandonează și care apelează la serviciile de sănătate, iar asta din cauza „masculinității”.

Nicăieri nu se pune în discuție acest mediu al serviciilor de sănătate mentală atât de puternic înclinat în favoarea femeilor. Ipoteza că toate sistemele înclină în favoarea bărbaților, nu a femeilor, este atât de adânc înrădăcinată în cultura noastră de azi, încât Asociația Psihologilor Americani nu are nicio clipă nevoie s-o și demonstreze.

Regulilor orientative le lipsește grav baza științifică

Probabil lucrul cel mai îngrijorător dintre toate: Asociația Psihologilor Americani (APA) trebuie să fie o organizație bazată pe știință, dar regulilor sale orientative le lipsește tocmai baza științifică incontestabilă. Ruben și Raquel Gur, Tracey Shors, Louanne Brizendine, Sandra Witelson, Daniel Amen și sutele de oameni de știință din toată lumea care folosesc tehnologia de scanare a creierului ca să înțeleagă diferențele dintre creierul masculin și cel feminin, nu apar în acest ghid APA. Practicienii ca mine și ca Leonard Sax (doctor în medicină și filosofie), care am desfășurat multiple studii în materie de aplicare practică pe baze științifice a neuroștiinței în domeniul educației și dezvoltării masculine din mediul școlar, familial și comunitar, nu suntem incluși.

Incluși sunt în principal socio-psihologii care promovează ideea că apartenența la sexul bărbătesc este practic socializată în „masculinități” care distrug dezvoltarea bărbatului. Pe site-ul APA, Stephanie Pappas descrie în rezumat cine este inamicul APA: „masculinitatea tradițională – caracterizată prin stoicism, instinct de competiție, dominație și agresiune – este, în ansamblul ei, dăunătoare.” Sarcina noastră ca psihoterapeuți, sugerează autorii ghidului, este să îndepărtăm din comportamentul băieților și al bărbaților tot ce nu intră în categoria „masculinităților” corecte ideologic, și, mai precis, să eliminăm „masculinitățile” care presupun competiție, agresivitate, tărie și putere.

Cât timp vor mai putea societatea noastră și specialiștii ei să pretindă că dezvoltăm o societate mai sănătoasă la minte, când condamnă tocmai acele părți ale bărbaților care îi ajută pe aceștia să reușească, să se vindece și să progreseze? Exact la fel cum este o dovadă de misoginism să afirmi că feminitatea are defecte inerente, este o dovadă de misandrie să pretinzi că masculinitatea ar fi și ea le fel.

Masculinitatea înseamnă mai mult decât cultură

Eu sunt un exemplu în acest sens: am fost o victimă a abuzului sexual, în copilărie, și am fost un băiețel foarte sensibil. Cei zece ani de vindecare a traumelor ivite în urma abuzului și-au avut izvorul atât în tăria masculină, cât în extinderea sentimentului meu de sine, în anii 1970, către latura mea feminină. Ambele sunt bune; niciuna nu este un joc cu sumă nulă, dar nu m-aș fi putut vindeca fără masculinitate.

Parte din problema cu regulile APA este faptul că, dintr-un punct de vedere al neuroștiinței, masculinitatea nu este nicidecum atât de limitată precum sugerează descrierea doamnei Pappas. „Masculinitatea este un amalgam între natură, educație și cultură. Masculinitatea, inclusiv masculinitatea tradițională, este o ontologie în care un bărbat de orice rasă, credință, origine etnică sau naționalitate se simte dator să dobândească și să pună în practică tăria, perseverența, munca asiduă, iubirea, compasiunea, responsabilitatea față de alții, ajutorarea celor dezavantajați și sacrificiul de sine.

Care profesionist din domeniul psihologiei n-ar vrea să încurajeze aceste caracteristici? Majoritatea taților și a mamelor și-ar dori ca psihologii să le încurajeze, pentru că, în ciuda modului superficial în care autorii ghidului APA tratează influența taților, în cadrul documentului amintit, prezența unui tată și a unui mentor în viața băieților pe parcursul dezvoltării lor, s-a dovedit a fi unul dintre cei mai importanți factori determinanți ai siguranței copilului, reușite școlare și sănătății emoționale și fizice.

Nu de ștergerea masculinității este nevoie, ci de realizarea, de împlinirea ei, inclusiv în cabinetul de consiliere psihologică și în timp ce ne plimbăm pe stradă, dacă vrem să ne salvăm copiii de crizele descrise în ghidul APA. Fără niște psihologi și părinți care să știe și să înțeleagă cum să crească și să protejeze dezvoltarea masculină și creierul de bărbat, băieții de felul lui Tony vor pluti veșnic în derivă, pendulând între intrarea și ieșirea din lumea jocurilor video, a depresiei, a abuzului de substanțe adictive, a iubirii pe jumătate, și, de nu puține ori, a violenței – și nu se vor ține de psihoterapie.

Călătoria devenirii masculine nu este una perfectă, și extinderea a ceea ce înseamnă „masculin” și „bărbat” pentru o familie dată și pentru un individ dat, este un aspect important, bine argumentat, pe care îl subliniază autorii APA. Dar a încerca să-i agăți pe specialiștii din domeniul sănătății mentale de triada ideologică conform căreia:

  • masculinitatea este problema
  • bărbații nu au nevoie să fie educați în moduri de a fi specific masculine, pentru că bărbaților oricum societatea noastră le pune totul pe tavă; și
  • bărbăția nu este o ontologie, un mod sănătos de a fi, ci o formă de oprimare,

înseamnă să ignori una dintre rațiunile primare ale existenței psihologiei ca profesie: nu doar de a ajuta fetele, femeile și alte poziții de pe spectrul genurilor să-și asume puterea de a fi ceea ce vor să fie și de a se regăsi, ci și de a-i ajuta și pe băieți și pe bărbați să-și găsească rostul în viață, tăria și capacitatea de succes, în ceea ce va fi pentru ei o complexă călătorie existențială masculină printr-o durată de viață din ce în ce lungă și mai dificilă.

Michael Gurian este directorul executiv al organizației Gurian Institute, psiholog cu propriul cabinet particular și autorul multor best-selleruri de pe lista New York Times, din cele 32 de cărți pe care le-a scris, printre care „Saving Our Sons” și „The Wonder of Boys.”

Traducere după https://thefederalist.com/2019/01/14/blaming-masculinity-will-make-male-crisis-worse/

Sursă foto: aici

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s