Sunt panicată pentru că îmbătrânesc și nu mai găsesc bărbați liberi

Amy Horton

Nu-mi făceam prea mari griji că nu-l întâlnesc imediat pe bărbatul potrivit, atunci când eram mai tânără. Mă gândeam că se va întâmpla la un moment dat, și aveam destul timp în față. Acum sunt trecută de treizeci de ani, am rămas iar singură și-mi dau seama că ar fi trebuit să găsesc unul bun la douăzeci, și să pun mâna pe el!

De-asta a-nceput să-mi fie frică:

 

1. „Are balta pește” – Mda, balta mea s-a micșorat, și eu nici n-am observat.

Am avut o relație stabilă vreo câțiva ani, ne-am despărțit, după care mi-am zis că am nevoie de timp ca să-mi revin. Când în sfârșit am fost pregătită să ies din nou cu cineva, m-am uitat în jur și am realizat că am o mare problemă. Toți tipii pe care-i întâlnesc sunt ori însurați sau într-o relație serioasă, ori sunt genul cu care nu vreau să am de-a face. Bleah.

2. Toți tipii mișto pe care-i știu sunt luați deja.

Pe vremuri cunoșteam o grămadă de tipi super. Pe toți i-a înhățat careva, iar ăștia care-au mai rămas nu mi se pare cine știe ce de capul lor. Știu că trebuie să existe pe undeva, prin lume, și tipi singuri care să mă dea pe spate, dar numărul lor e categoric mai mic decât când eram eu mai tânără.

3. Nu e ca înainte – majoritatea sunt deja prinși în relații serioase.

Înainte, lumea se despărțea tot timpul. Nimic nu părea să fie chiar așa de permanent. Acum, peste tot în jurul meu, văd oameni care vor deja să fie așezați la casa lor. La mine e pe dos: eu abia acum îmi descopăr individualitate și libertatea, și caut un spirit liber ca mine. Ca să vezi ce chestie.

4. Toată lumea pe care o știu se mărită sau se însoară.

Ce-i drept, prietenii mei de acasă sunt căsătoriți de când lumea. Unii chiar au divorțat ori s-au recăsătorit. Aici, în metropolă, e cu totul altfel – durează mai mult până să ajungi la o chestie oficială. Acum sunt la vârsta la care până și prietenii mei de aici se mărită și se însoară și fac copii. Eu mă simt fix ca a cincea roată la căruță, fiindcă nu am familie.

5. Singurii tipi viabili sunt ori mai tineri, ori divorțați.

Ok, hai să zicem că nu chiar toți, dar majoritatea. Ăștia mai tineri nu s-au legat încă de nimeni la modul serios, dar nici n-am prea multe în comun cu ei (vezi aici). Nu mă deranjează să ies cu un tip divorțat – cu el măcar știu că e în stare să-și ia angajamente. Pe de altă parte, cu cât îmbătrânim, cu atât avem mai mult bagaj de cărat în spate.

6. Să ieși cu un tip divorțat, care mai are și copii, e cu totul altă treabă.

Un tip divorțat aduce la masă o grămadă de probleme cu totul diferite – o fostă nevastă, de exemplu, eventual și obligații de pensie alimentară sau alte probleme legale. Dacă are și copii, detest că trebuie s-o spun, dar mie mi se ia cu totul. Nu țin deloc să le port de grijă copiilor alteia. Ceea ce-mi micșorează și mai mult balta cu pește.

7. Bărbații de vârsta mea sau mai mari, dacă și acum sunt singuri, au ei ceva de sunt singuri.

Mda, și eu sunt singură, și am un motiv precis: nu mă mulțumesc chiar cu oricine. Nu zic că tipii ăștia n-ar fi și ei pretențioși, dar, din păcate, de cele mai multe ori burlăcia lor prelungită are cu totul alte cauze. Unii nu vor să aibă o relație serioasă, ori poate nu sunt disponibili emoțional ori poate s-au însurat cu cariera lor.

8. Plus că, majoritatea bărbaților de vârsta mea sau mai mari voiau copii încă de ieri.

La început am crezut că ar trebuie să ies cu bărbați mai mari decât mine pentru că, după ce au ajuns la o anumită vârstă și încă n-au familie, probabil sunt și ei ca mine. Poate că vor libertate în loc de copii. Ce-am constatat cel mai des e că sunt așa de implicați în cariera lor, încât nici n-au băgat de seamă când au trecut anii. Acum vor neapărat să-și facă o familie, dacă se poate, începând de ieri.

9. E cumplit de greu să găsesc un tip disponibil pe care să-l intereseze aceleași lucruri ca pe mine.

Voi fi prima care vă spune că sunt în căutarea unei chestii foarte precise și știu că nu va fi ușor să găsesc un bărbat care să se potrivească cu specificațiile. Nici măcar nu știu unde-aș putea întâlni asemenea bărbați, sinceră să fiu. Probabil ar trebui să mă duc pur și simplu în pădure și să stau pe-o buturugă, până dă peste mine munțomanul meu. De obicei, când chiar întâlnesc câte-un tip care-mi stârnește interesul, e însoțit de doamna lui.

10. Întâlnesc atât de puține potențiale opțiuni, încât chiar încep să fiu sincer îngrijorată.

Ar putea fi o problemă perpetuată de zona în care trăiesc, dar dacă nu e? Mă tem că dacă mă mut în altă parte, undeva într-un loc nou, o să dau peste aceleași probleme. Pur și simplu nu mi se aprinde niciun beculeț, cu o grămadă de tipi. N-am fost niciodată genul care să se potrivească imediat, și tocmai de-aia mă emoționez peste măsură când dau peste câte unul care-mi place.

11. Uneori sunt tentată să renunț, pur și simplu, și să mă mulțumesc cu ce-o fi.

Nu mi-a plăcut niciodată să renunț la standardele mele, dar recunosc că mi-a trecut gândul prin minte. Mi s-a mai întâmplat în trecut să mă mulțumesc cu puțin, și a fost horror, dar acum am senzația că am trecut ca fraiera pe lângă toate opțiunile viabile, fără să bag de seamă. Mi-e frică că, cu cât încerc să rezist tentației, cu atât va trebui să înghit o variantă mai nasoală mai târziu.

12. S-ar putea să trebuiască să-mi accept soarta și să mor singură.

Categoric vreau să-mi găsesc un partener formidabil, dar știu că nu toți avem parte de așa ceva în viață. Mai bine singură, decât cu cineva pe care să nu-l iubesc din tot sufletul, în ciuda glăsciorului speriat din mintea mea care-mi șoptește că trebuie să mă așez și eu, la un moment dat. Cu cât îmbătrânesc, cu atât sunt mai puțin sigură că am să-l întâlnesc până la urmă. S-ar putea să nu se întâmple niciodată.

Traducere după bolde.com

Sursă foto: aici

Un gând despre „Sunt panicată pentru că îmbătrânesc și nu mai găsesc bărbați liberi

  1. Înțeleg foarte bine problema, am trecut și eu pe-acolo, paradoxal, la o vârstă mult mai tânără (20-23 de ani). Fix aceleași probleme, aceleași realități. Tinerii se aruncă în relații foarte de timpuriu, chiar dacă nu sunt foarte serioase și atunci ar trebui să reușești să-l „prinzi” între două relații. Ceea ce iarăși este umilitor și sub-standard. Dar soluția depășește puterile omenești. Singura soluție e credința în Dumnezeu, Care vede de sus și care are puterea de a aduce împreună destine și de la capete îndepărtate ale pământului. Am prietene care exact așa au făcut și acum sunt căsătorite cu bărbați excelenți. Cununiile se fac în Cer. Acolo e răspunsul.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s