Patru feluri în care îți poți ajuta copiii să nu fie asimilați de noile trenduri din societate

Katy Faust

”Nu ești de acord cu legalizarea căsătoriilor între homosexuali? ” Toți ochii celor de la masă s-au ațintit asupra fiicei mele de clasa a șasea. ”Dar asta înseamnă că urăști homosexualii!” a exclamat Morgan.

”Nu, nu înseamnă asta.” a răspuns fiica familiei Faust. ”Am o mătușă lesbiană și o iubesc. Deci care e argumentul tău?”

”Ei bine, dacă un bărbat și o femeie care se iubesc se pot căsători, atunci și doi bărbați care se iubesc s-ar putea căsători, la fel și două femei. Nu este nicio diferență.”

”Diferența e că un bărbat poate avea un copil cu o femeie”, a răspuns din nou domnișoara Faust.

”Un bărbat cu un bărbat sau o femeie cu o femeie nu pot face copii.”

”Ah, așa e. Dar cei doi bărbați sau cele două femei pot adopta copii, dacă vor.”

”Nu. Adopția nu înseamnă să le dai copii adulților. Adopția înseamnă să le găsești o familie copiilor care nu au părinți. Și toți copiii au nevoie de mămici și tătici”, a insistat fiica soților Faust.

”Copiii au nevoie de adulți care să-i iubească, așa cred”, a venit răspunsul.

”Nu, tații îi învață pe copii unele lucruri, iar mamele îi învață alte lucruri. Iar copiii au nevoie de ambele”, a concluzionat domnișoara Faust.

În mod surprinzător, fiica numărul 1 a familiei Faust a putut identifica trei adevăruri despre căsătorie care le scapă multor adulți: 1. Scopul public al căsătoriei îl reprezintă copiii, nu sentimentele adulților. E vorba despre copii. 2. Niciun adult nu are dreptul la un copil (îl poate face, dar nu are dreptul să obțină din altă parte unul, în orice condiții – n.n.). 3. Bărbații și femeile contribuie diferit și complementar la creșterea copilului.

În timp ce îmi povestea această polemică la prânz, îmi amintesc că mi-am spus în gând ”A funcționat!” Domnișoara Faust numărul 1 a reținut și a redat ceea ce discutaserăm noi acasă despre asta. Era dovada că acești copii nu doar că fac față unor astfel de discuții, ci le sunt chiar benefice.

Să fii părinte înseamnă să-ți pregătești copiii

După ce fiica noastră cea mare a trecut de școala primară, soțul meu și cu mine am decis că e momentul pentru Marea Pregătire. Filozofia noastră, în prima decadă a vieții ei, se concentrase pe separarea ei de ideile periculoase legate de viziunea despre lume, gen, sex, etc. Ne-am străduit s-o înconjurăm cu adevăr și  frumusețe în perioada când copiii absorb, fără să pună întrebări, tot ceea ce văd și aud.

Am limitat expunerea ei la descrieri distorsionate legate de sex, violență ori la viziuni contradictorii despre lume, fie că veneau din mass media sau de la adulți cu agende personale.

Am încurajat-o să citească din Scriptură sau din scrieri duhovnicești și i-am ghidat relațiile poate imperfecte, dar sănătoase, iar mai târziu, când a crescut, i-am explicat scopul și beneficiile inerente ale sexului în cadrul căsătoriei. Dar vremea tatonărilor era pe sfârșite, pentru că urma să se confrunte cu bătălia supremă, admiterea la o școală publică din Seattle unde domina noua cultură progresistă.

Marea Pregătire se  face în perioada de dezvoltare a copilului, când încep judecățile de valoare, însoțite de întrebări precum ”De unde știm că este adevărat? ”Dar dacă ne înșelăm?” Este ușor pentru copii să-i prindă pe părinți cu garda jos, când încep să combată conceptele religioase, pe care doar cu o lună înainte și le însușeau bucuroși. Dar nu vă temeți, acest lucru înseamnă că ei sunt pregătiți pentru ce urmează. Sunt gata să devină experți.

Când intră la gimnaziu, îi spunem fiecăruia dintre copiii noștri că vrem să știe mai multe lucruri despre subiectele controversate decât toți prietenii lor. Da, Marea Pregătire înseamnă să începem să discutăm cu copiii noștri subiectele delicate mai curând decât am vrea.

Dar oricum nu avem de ales, pentru că lumea extrerioară îi bombardează cu mesaje despre sex, transsexualitate, homosexualitate și alte subiecte din zona asta. Pentru ceilalți, disconfortul nostru nu e important, nu contează. Poate fi jenant să discutăm cu copiii noștri despre avort sau pornografie, dar absența acestor discuții nu-i va proteja, ci îi va condamna la o asimilare agresivă a lor de discursul radical.

Deși incomod, obiectivul părinților nu este de a oferi protecție copiilor sau de a-i face fericiți. Obiectivul lor e să-i pregătească pentru viață.

  1. Voi sunteți primii educatori

Înainte de a fi părinți, soțul meu și cu mine am lucrat cu tineri creștini.

Am cunoscut ambele extreme ale spectrului parental: lăsatul la voia întâmplării, adică părinți care nu se implică și nu au habar de ce se întâmplă în lumea copilului lor. Acei copii sunt atât de copleșiți de mesaje și presiune din exterior, încât deseori sunt asimilați total de noul discurs până termină liceul. La cealaltă extremă sunt copiii creștini, protejați excesiv de părinți. Acești copii clachează când ajung la colegiu. Protecția exagerată a părinților a exclus orice posibilitate pentru copii de a face față provocărilor lumii exterioare, în ciuda moralei creștine sau a valorii lor morale, ceea ce îi lasă total descoperiți în fața celei mai mici înfrângeri.

Soțul meu și cu mine am ales calea de mijloc: să-i pregătim pe copiii noștri pentru orice provocare din exterior, atâta timp cât se află sub acoperișul nostru. Această cale de mijloc presupunea să ne asumăm rolul de Primi Educatori foarte serios. Nu doar să construim o temelie bazată pe adevăr și frumos în perioada când copiii erau mici, ci și să-i inițiem în problemele controversate ale lumii, în perioada gimnaziului. În vara premergătoare clasei a șaptea, am discutat cu fiica noastră mai mare probleme legate de avort, transexuali, atracție sexuală față de același sex, socialism, progresism și altele. Să fii Primul Educator al copilului tău înseamnă să fii primul care discută cu el despre subiectele delicate. De ce? Pentru că persoana care îl introduce pe copilul tău într-un subiect nou, mai ales unul delicat, este considerată de copil persoana care stăpânește subiectul.

De exemplu, când copilul face cunoștință cu pornografia prin intermediul unui video văzut la un elev de clasa a șasea, la cine crezi că va apela pentru mai multe informații? Chiar dacă prima discuție nu va fi exhaustivă, prima persoană care discută cu el subiectele delicate trebuie să fii tu. Așa cum spun mamele care conduc mișcarea cetăţenească Cana Vox: ”Mai bine cu un an mai devreme decât cu cinci minute mai târziu.”

  1. Implicaţi-i pe copiii voștri în activitățile voastre curente

Programele specializate vă pot veni în ajutor, dar să nu credeți că această pregătire necesită o curiculă specială. Soțul meu și cu mine am optat pentru o metodă inspirată de Deuteronom 6, în care iniţiezi conversații despre lume “când stai acasă sau te plimbi pe stradă, când te odihnești şi când te trezești.” Această metodă de pregătire este mai mult o împărtășire a experienței decât un curs de perfecționare. Auzisem la un moment dat de un model de ucenicie care cuprinde această pregătire:

Pasul 1. Eu fac, tu privești.

Pasul 2. Eu fac, tu mă ajuți.

Pasul 3. Tu faci, eu te ajut.

Pasul 4. Tu faci, eu privesc.

La momentul când copiii ies din copilărie se  încheie Pasul 1, iar ei trebuie să fi observat deja cum navigaţi prin lume. Copiii noştri au văzut că părinţii lor citesc şi discută despre chestiuni dificile din Scriptură şi despre cum înţeleg ei lumea.

Au fost martori la situaţii în care am zis: ”Nu știu, dar mă informez și îți spun.” Au văzut că ascultăm emisiuni pe teme politice și filozofice. Au văzut cum trecem peste urmările ”păcatului” de a ne fi exprimat părerea pe anumite teme culturale. Copiii voștri ar trebui să înțeleagă ce reprezintă căsătoria sănătoasă, prietenia și comunicarea pentru că au fost martori la felul cum vă trăiți viața. Puterea exemplului este esențială în Pasul 1. Voi faceți, iar ei vă urmăresc. Când perioada lor de inocență e pe sfârșite, ar trebui să inițiați Pasul 2. Dacă citiți articolele site-ului Federalist, îmi închipui că vă angajați în discuții politice pe internet, așa este? Invită-l pe copilul tău de 10 sau de 12 ani să citească schimbul de replici și discută cu el observațiile critice ale interlocutorului tău. Roag-o pe fiica ta să te ajute să formulezi răspunsurile.

Care e punctul forte al argumentului tău și ? Ce ar adăuga ea? Când vrei să distribui un video cu un  mesaj pro-viață, urmărește-l cu fiul tău și cere-i să te ajute să scrii câteva rânduri despre excepția în cazuri de viol, la avorturi. Tu faci. Ei te ajută.

Odată ajunși în faza în care începeți Marea Pregătire, ar trebui să vă aflați la mijlocul Pasului 2 și să vă îndreptați spre Pasul 3. Dacă au acumulat suficient adevăr și frumusețe și au primit răspunsuri sincere la întrebări sincere, inițiativa de a-și căuta și susține propria viziune despre lume va veni de la sine. Probabil vor începe să ofere contra-argumente în clasă sau vor sesiza elementele nepotrivite în emisiunile pe care le urmăresc (de preferat lângă dumneavoastră, pe canapea).

Pasul 3 arată așa: copilul dv. de școală generală vă povestește că profesorul a inițiat o discuție în termenii: ”stăpânii de sclavi trebuie să fi fost republicani, pentru că republicanii sunt rasiști.” (tema e una specifică mediului american, dominat de acuze de rasism la adresa alegătorilor conservatori și tradiționaliști ai Partidului Republican – n.n.). Sunteți revoltat, însă în loc să îi trimiteți profesorului un email în care să vă exprimați furia, mai bine îl întrebați pe fiul dv.: ”Ai vrea să citim primul program politic al Partidului Republican, în care sclavia e denunțată ca ”relicvă istorică, soră geamănă cu barbarismul”? Sau ”Ai vrea să urmărim împreună un video despre istoria Partidului Democrat?” El face, iar tu îl ajuți.

Ideal ar fi ca la vremea absolvirii liceului copiii noștri să se afle deja în Pasul 4. Voi îi urmăriți de pe margine în timp ce ei răspund la obiecții. Ei își compun singuri pe rețelele sociale comentariile despre stricăciunile iremediabile cauzate de inhibitorii hormonali de pubertate ce se dau adolescenților care vor să tranziționeze spre celălalt sex și scriu singuri eseuri pro-viață.

O atenționare: nu puteți scurta procesul. Să nu vă imaginați că puteți sări de la Pasul 1 la Pasul 4. Ajungeți la Pasul 4 numai după ce copiii au petrecut câțiva ani în Pasul 2 și Pasul 3 și s-au confruntat de multe ori cu subiecte dificile, în siguranța căminului vostru.

  1. Protecție și expunere

Nu-i condamn nicidecum pe părinții care aleg școli private sau învățământul de acasă (homeschooling) în scopul de a-și proteja copiii. Singura bătălie pe care o duc, ca mamă, este singura care contează cu adevărat, aceea că fiecare copil are dreptul la mama și tatăl lui. Părinții creștini au datoria de a-și echipa copiii cu ceea ce au nevoie, indiferent dacă copiii merg la școală sau învață acasă.

Unii creștini se miră când le spun că copiii noștri învață la o școală publică. Ne întreabă: ”De ce i-ați lăsat să fie expuși la agenda de îndoctrinare progresistă?” Cred că îngrijorarea lor este legitimă. Această variantă educațională e ticsită cu fricțiuni politice și religioase zilnice. Noi trebuie să evaluăm an de an, cu fiecare copil în parte, dacă aceste fricțiuni îi întăresc sau dacă îi afectează negativ. Dacă îi afectează, ne retragem și ne reorganizăm. Dacă aceste fricțiuni le întăresc mintea și spiritul, atunci rămân la școală.

Cei trei copii ai noștri, cel mai mic fiind în clasa a IV-a și cel mai mare într-a XI-a, ne povestesc discuțiile contradictorii avute cu prietenii lor sau vreo afirmație ridicolă a unui profesor sau se plâng de curricula de la școală. După asta urmează o aprofundare a Pasului 3, cu incursiuni în scrierile duhovnicești legate de subiect și cu argumente fundamentate în Drept Natural și în științe sociale. Copiii cei mari au petrecut ore bune citind despre Cristofor Columb sau despre întemeietorii națiunii noastre ca să afle dacă erau rasiști, despre diferențele salariale în funcție de sex, despre adevărul pretins de islam și altele.

De exemplu, de curând, fiica mijlocie a familiei Faust a dat buzna să-mi spună: ”Mami, n-o să-ți vină să crezi ce a spus Jenna! A spus că e de acord cu avortul pentru că fiecare face ce vrea cu corpul său! M-am înfuriat, dar nu am știut ce să spun.” După trei ore în care am văzut videouri explicative despre dezvoltarea fătului și în care ne-am familiarizat cu argumentele pentru dreptul la viață, fiica noastră a spus, sigură pe ea: ”Data viitoare când una din prietenele mele va spune eu decid ce fac cu corpul meu, o să-i spun: Dacă ar fi vorba de corpul tău, tu ai fi cea care moare după un avort, nu copilul tău.”

Am văzut roadele acestei Mari Pregătiri și la copiii prietenilor mei. Fiica de clasa a șasea a unui prieten de-al meu, militantă a cauzei pro-viață, i-a convertit pe patru colegi ai ei, când erau în autobuzul de școală, prin simplu fapt că era pregătită să vorbească pe tema asta. O altă prietenă a aflat că fiica ei de clasa a șaptea l-a confruntat pe profesorul de istorie în timpul orei, în legătură cu preferința lui politică manifestă, lucru care l-a făcut pe profesor să fie un pedagog mai modest și mai atent.

Desigur, nu orice discuție are asemenea rezultate palpabile. De multe ori, copiii noștri vor avea parte de aceeași respingere ca și adulții care își susțin convingerile. Totuși, rezultatul sigur va fi că după fiecare discuție contradictorie își vor ascuți și mai mult mintea iar acesta este sigur un câștig.

  1. Rămâneți conectați

Încă un lucru important. Aceste discuții ar fi imposibile sau nu ar avea niciun efect, dacă nu interacționăm permanent cu copiii noștri. Legătura cu ei nu înseamnă doar apropiere fizică – dusul împreună la școală, pregătitul mesei împreună sau lucrul împreună în curte – ci și apropiere emoțională.

Dacă acești copii intră pe terenul ostil al ideilor contradictorii, trebuie să știe că părinții sunt persoanele cele mai potrivite cărora să le pună întrebări, să le spună ce simt și ce îndoieli au. Sunteți credibili, dacă nu o luați razna atunci când vă spun că  un prieten de-al lor se consideră bisexual sau când  fetița voastră vrea să se mărite cu Taylor Swift sau când fiul vostru vrea să știe ce înseamnă ”transexual”. Cu toate că în gând vă spuneți stupefiați ”Ce??!!”, figura voastră trebuie să exprime: ”aș vrea să vorbim despre asta.”

Am reușit, soțul meu și cu mine, să fim echilibrați în a-i forma și expune pe copiii noștri, în a-i ocroti și a-i pregăti? Sper că da. Dar ne aflăm abia la jumătatea drumului în acest ”turneu” de pregătire parentală. Vă voi spune în alt deceniu care e punctajul, când turneul se va fi sfârșit.

Dar copiii mei se descurcă, asta pot afirma. Ei recunosc imediat o minciună. Ei știu că există răspunsuri la cele mai grele întrebări, chiar dacă încă nu le cunosc. Știu că părinții lor sunt alături de ei. Și mai știu că, dacă iau atitudine, își pot pierde unii dintre prieteni, în schimb câștigă respectul celor care rămân.

Traducere după https://thefederalist.com/2019/12/13/4-ways-to-help-your-kids-fight-assimilation-into-cultural-leftism/

Sursă foto: aici

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s