Lumea va fi un loc mult mai bun, dacă avem curajul să înfruntăm stafiile care ne bântuie.
Tessa Lena
O anecdotă rusească sună așa: un pui de dinozaur își mănâncă părinții. Ca urmare, puiul de dinozaur e pus sub acuzare, iar când judecătorul îl întreabă dacă e adevărat că și-a mâncat părinții, micul dinozaur confirmă. Scârbit, judecătorul spune: „O, Doamne, ce fel de ființă mai poți să fii după ce ai făcut așa ceva?!” „Sunt un orfan, un mic orfan, un biet orfaaaaan!” se văicărește micul dinozaur și izbucnește în plâns.
Mi-a venit în minte această glumă, când mă gândeam la societatea noastră, căreia îi place să omoare toate lucrurile care ne fac fericiți în mod firesc – după care se lamentează că suntem niște distruși și niște triști care nu mai știu să se bucure de nimic. Așadar, ce urmează să spun aici este în parte despre capcanele Marii Resetări, dar este în principal despre traiectorii de viață, claritate, confuzie, trădare de sine, curaj și posibilități de a îndrepta lucrurile strâmbe, devenind cu această ocazie un pic mai deștepți – ceea ce, aș zice eu, e chiar ideea de la baza creării oricărui haos (deși chestia asta probabil că nu l-ar ajuta cu nimic pe micul dinozaur, căci unele lucruri sunt din păcate permanente).
Am convingerea că viața noastră este un dans creator (sau înăbușit) al alegerilor, fiecare alegere schimbând un pic, în bine sau în rău, traiectoria lumii. Dansul este unul subiectiv, poate fi frumos sau urât, fericit sau dureros, sau oricare dintre aceste lucruri – dar ce este cert este că, în timp ce dansăm, ne facem nouă înșine un mare deserviciu atunci când confundăm stafiile noastre cu noi înșine sau atunci când lăsăm ceva sau pe altcineva să ne blocheze simțurile și să ne smulgă alegerile departe de binele nostru – și acesta este un adevăr pe care mulți dintre noi îl descoperim lovindu-ne cu capul de pragul de sus.
Cuget la consecințele trădării de sine de când mă știu.
Întâmplarea face că, în copilărie, am petrecut o grămadă de timp cu oameni din generația bunicilor mei. M-am născut cu un simț ascuțit al observației, și le-am observat felul de a fi cu simțurile mele, cu creierul și cu inima.
Am văzut destui oameni nefericiți. Erau în majoritate oameni buni, oameni puternici, oameni harnici, dar pur și simplu extrem de nefericiți.
Am văzut o mulțime de oameni refuzând, refuzând categoric, să ia în considerare chiar și posibilitatea de a se bucura – și devenind resentimentari și defensivi în fața ideii că oricine ar putea privi bucuria ca pe ceva real și palpabil, pentru care merită să te lupți. Gen „Haida de, uite ce grea e viața, așa arată viața în realitate!” Am văzut o mulțime de oameni care simțeau un asemenea respect față de suferință, greutăți și dogmă, încât îmi venea să urlu, să tot urlu – și să fug cât mă țineau picioarele.
Am văzut, simțind cum mi se rupe inima – deși n-am înțeles decât mult mai târziu de ce –, cum rănile emoționale nevindecate, mai ales sentimentul de a fi fost nedreptățit în copilărie, se transformă în boală fizică de-a lungul timpului.
Am văzut cum bucuria pentru care nu s-a luptat și percepția martiriului împotriva căruia nu s-a luptat, la o persoană tânără, s-au transformat în negativismul mistuitor al persoanei mai în vârstă.
Am văzut suferința emoțională a oamenilor pe care îi iubeam, suferința de la care își distrăgeau atenția cu un milion de fleacuri care pe mine mă enervau, pentru că, după părerea mea, își inventau acele preocupări mărunte doar ca să nu înfrunte realitatea că nu sunt fericiți. Simțeam iubire pentru toți, voiam să ajungă și la ei sentimentele mele de dragoste și armonie, voiam ca ei să se înțeleagă unii cu ceilalți și voiam să-i ajut să-și rezolve problemele din suflet – dar ei refuzau numaidecât să-și asculte glasul inimii sau dorința mea de armonie sau să audă orice despre bucurie. Le plăceau mai mult stafiile lor. Și sufeream și eu, pentru că încercam și iar încercam să le vorbesc și ei mă respingeau și-mi respingeau propunerea să lupte pentru bucurie și dragoste, și nimeni nu ieșea învingător. Toți rămâneau singuri și consumați de fleacuri. Învingătoare ieșeau de fapt stafia martiriului și stafia roții în care hamsterul se învârte la nesfârșit.
Era aiurea. Totul era complet aiurea.
Mă întrebam de ce trebuie să fie așa.
Nu știam de ce – dar știam că eu nu vreau să ajung la fel, așa că m-am concentrat cât am putut pe sentimentul de bucurie, precum și pe încercarea de a înțelege ce anume duce la ce în viață.
(Dat fiind că, în societatea noastră, să dansezi cu bucuria înseamnă să fii în contracurent cu Mașinăria, trebuie remarcat aici că am dat-o-n bară de nenumărate ori când am îndrăznit, pe urmă am șovăit, și m-am trădat pe mine însămi, și mi-am corectat direcția. N-am nici cea mai vagă idee dacă vreuna din belele ar fi putut să fie evitată, dar asta e. Iată-mă unde sunt acum.)
Ceea ce am ajuns să-mi dau seama cu mare claritate este că trădarea de sine duce inevitabil la nefericire cruntă, iar uneori dramatică, după care poate urma vindecarea.
De asemenea, am ajuns să-mi dau seama că alegerile emoționale pe care oamenii le fac au consecințe pe termen lung, deși, uneori, acele consecințe nu devin vizibile decât ani mai târziu.
Pe urmă mai sunt ideile… a fost foarte trist să văd cum ideile în care credea generația bunicilor mei au fost expediate pur și simplu la coșul de gunoi într-o zi, în râsetele generale, alături de idealurile acelei generații. Vreau să spun că poate a fost bine că unele idei au fost luate în râs, fiindcă erau minciuni – dar a fost totuși dureros să văd dezamăgirea și felul în care societatea a hotărât pur și simplu să nu-i mai pese de acea generație. De oamenii ei, care crezuseră cu sfințenie în acele minciuni și făcuseră multe sacrificii pentru ele, avuseseră o viață dură, îl înfrânseseră pe Hitler… și totuși, societatea le aruncase la gunoi simbolurile sacre, ca pe un nas de clovn, și…
Ce legătură au toate astea cu Marea Resetare și cu A Patra Revoluție Industrială?
Păi, au foarte mare legătură, pentru că viața se petrece în corpurile noastre și în relațiile noastre interumane, nu la televizor.
A Patra Revoluție Industrială (care, apropo, este un obiectiv oficial al guvernelor occidentale în acest moment, conform multor documente și contracte oficiale) își are predicatul în trădarea noastre de sine, fizică și spirituală – și o spun la propriu, nu la figurat. Ni se cere să dansăm după morcovul și biciul reformei biosecurității de stat cu impact de investiții în terapia genetică și supravegherea totală, dar guvernanții nu ne spun cum se termină totul pentru noi. Și puțin le pasă de mințile și trupurile noastre.
În privința trupurilor, premisa teologică a reformei este aceea că „oamenii de știință” (adică, de fapt, cei care îi plătesc pe oamenii de știință) ne vor re-asambla pe noi, foștii cetățeni suverani, ca pe niște păpuși mecanice, inserând în noi piese care să ne redirijeze procesele biologice, să ne editeze funcționalitatea genetică și genele în sine etc., etc. Premisa teologică este că nu există nicio diferență între viața biologică și obiectele mecanice, iar ei le vor aduce pe cele două din ce în ce mai aproape una de cealaltă, înlăturând caracterul sacru al vieții și mecanizându-ne – în același timp în care utilizează bucățele biologice ca ADN-ul pentru activități mecanice, cum ar fi depozitarea fizică a datelor etc., etc. După care corpurile sunt conectate direct la Internet (nu-i pasă nimănui ce se va întâmpla atunci cu procesele noastre celulare, atât de fine și misterioase) și atunci, practic, vom trăi toți într-un iad, ca niște găini fără cap sau jumătăți de gândaci. A, da, și energia. În meniu apare și extragerea energiei din oameni – la fel ca multe alte chestii distopice. Și ei cred asta la modul cel mai serios!!! În ce mă privește, eu cred că sunt nebuni, iar premisa lor teologică dementă se va spulbera la un moment dat… ceea ce nu-i va împiedica, totuși, să încerce – iar produsul medical inovator, de pildă, este mai mult decât un produs medical inovator și orice o mai fi având în el. Este un câmp de bătălie pentru această paradigmă, pentru corpurile noastre, pentru atribuirea unor coduri digitale de identificare care să permită urmărirea noastră eficientă, și pentru a ne apropia și mai mult de această stare de perpetuă deconectare de la propria persoană, făcându-ne să ne mișcăm ca niște mașini pe pilot automat. De fapt, chestia asta e mult mai rea decât Uniunea Sovietică, pentru că presupune o colonizare la propriu cu diverși roboți a corpurilor noastre, împotriva voinței noastre. (Tehnologia necesară chiar există, din păcate, și nu e deloc o teorie a conspirației.)
Reforma – o cascadă nepotistă de bani pentru cei puțini, dar de fapt complet fușărită, dacă te uiți mai de aproape – ne cere să nu gândim, să ne abandonăm standardele și instinctele de supraviețuire, și să acceptăm orbește „inovația”, oricât de nenaturală, indiferent dacă are de-a face cu susținerea noilor lor sisteme alimentare, nenaturale, dar profitabile, renunțând la consumul de carne adevărată – sau dacă are de-a face cu modelele lor medicale științifico-fantastice, acceptând terapiile genetice experimentale, recurente și profilactice, în speranța că va ieși bine („dacă moare, moare”), doar pentru că, se presupune, „toată lumea o face” (ceea ce nici măcar nu este adevărat, fiindcă o mulțime de oameni nu o fac deloc, intenționat, și tocmai de aceea ei au pus acum radarul pe atragerea copiilor fără aprobarea părinților, momindu-i pe copii să „consimtă” la tratament, cu înghețată, chiar așa!).
Ideea este că viața poate fi exprimată în termenii „cărămizilor” biodigitale. ADN-ul poate fi folosit ca loc de depozitare, oamenii vor fi contopiți cu electronicele, energia și banii digitali se pot obține prin exploatarea minieră a corpurilor noastre fizice (da, tehnologia necesară există, la fel ca brevetele și patentele Microsoft) și noi trebuie să ne supunem funcțiile biologice, sentimentele și starea imediată de bine nanoroboților lor patentați, trucurilor cu ADN-ul și experimentelor lor fușerite de editare a genelor. De ca și cum noi nici n-am exista. De ca și cum noi nici n-am conta, decât ca simple cărămizi cu care ei să se joace.
A Patra Revoluție Industrială își propune, demențial, să ne transforme pe noi, ființe umane libere cu un enorm potențial pentru bucurie, în pachete de carne gestionate digital, ceea ce nici măcar nu mai este doar o metaforă. Țineți minte povestea consecințelor neintenționate? Bătrânețea aceea – la fel ca și tinerețea, de altfel – va deveni de multe ori mai nenorocită, dacă ei izbutesc să-și atingă scopul, iar broșura lor de reclamă despre durabilitate și sustenabilitate, desenele copiilor, dreptatea rasială și cea ecologică, vindecarea bolilor rare și miraculoasa terapie genetică, nu este nimic altceva decât o broșură de marketing, meșteșugită cu dibăcie pentru cei foarte ocupați, cei stresați și cei obosiți. Căci ceea ce s-a întâmplat cu copiii și cu bătrânii în 2020 este un semn grăitor, care arată spre ce ne îndreptăm.
Îmi vine să plâng când mă gândesc la cei care au murit conectați la ventilatoare de respirație artificială, dându-li-se medicamente care e foarte probabil să fi contribuit la moartea lor – și fără să fi primit medicații care ar fi putut să le salveze viața. (O discuție despre abuzurile medicale asupra bătrânilor instituționalizați este una separată, și foarte întunecată.) Îmi vine să urlu, când mă gândesc la toate traumele pe care copiii de azi va trebui să le întoarcă cu lopata, o lopată cât toate zilele, după ce vor crește mari și vor începe să se întrebe de ce sunt atât de anxioși, de ce le este atât de teamă să se apropie de alți oameni sau de ce au mereu senzația că toți și toate încearcă să-i cotropească, de la sunete la cuvinte și atingeri.
E grăitor felul în care cele mai sacrosancte părți din viața oamenilor au fost atacate și profanate fățiș, în anul care a trecut, parcă intenționat pentru a ne da peste cap busola interioară: moartea – cu atât de mulți oameni care au murit singuri, abandonați, fără să-i atingă nimeni; nașterea – cu mame forțate să-și pună mască în timpul nașterii sau despărțite imediat de copilul nou-născut (vezi aici), pe baza unor teste închipuite sau din rațiuni de carantinare; și dragostea – cu toate atacurile la adresa intimității.
Vă amintiți că acum un an, timp de mai multe luni, oamenilor le-a fost frică să-i atingă pe cei dragi, crezând că nu există leac pentru noua boală – ceea ce nu era adevărat? Că părinții și-au izolat copiii cu forța? Credeți că lucrurile astea n-au lăsat urme? Sau că este vreo coincidență că unii și-au pierdut uzul rațiunii în asemenea hal, încât logica nu mai are nicio putere asupra lor? (Gen, de pildă, cum poate cineva care a luat produsul inovator pe baza credinței sincere în el, să ajungă să fie îngrozit de oricine altcineva care n-o face, când singurul rost al administrării acelui produs, cel puțin în teorie, este să protejeze?)
Dar mai sunt și altele, și altele, și altele. Puțul trădării de sine e fără fund.
Cel mai recent truc al tiranizării și coerciției psihice îl reprezintă segregarea medicală. Nu este doar o măsură coercitivă – este și un mod de a te demoraliza, indiferent ce statut ai avea, pentru că, în adâncul sufletului, toată lumea știe că segregarea nu-i un semn bun. Și dacă te supui, înseamnă că devii complice – și atunci chiar că trebuie să-i iei apărarea Mașinăriei, în capul tău, ca să nu-ți mai sune alarma lăuntrică. Așa se fac sclavii. Așa făceau comisarii sovietici ca să le distrugă moralul țăranilor altfel nesupuși și sceptici (nu prin intemediul unor produse medicale, desigur, ci silindu-i să participe la abuzuri colective).
Sky News Politics @SkyNewsPolitics
COVID-19: ‘Time to distinguish’ between those who have and have not had a vaccine, Tony Blair says
June 6th 2021
(Postare pe Twitter, contul Sky News Politics
Tony Blair a spus că a venit „momentul să facem distincție” între cei care s-au vaccinat și cei care nu s-au vaccinat contra noului coronavirus
COVID-19: „E momentul să facem distincție” între vaccinați și nevaccinați, spune Tony Blair.
OK, și dacă faci parte din pătura superioară a clasei mijlocii și poți să-ți permiți o oarecare libertate spirituală sub această nouă normalitate? Oare chiar îți poți permite?
Hai să ne imaginăm că ești patronul unei firme și se fac presiuni asupra ta să le impui angajaților noul produs medical (ale cărui studii clinice se termină abia în 2023, dar cui îi pasă?). Să zicem că este o cerință formulată în termenii „securității muncii” sau ai „justiției sociale” sau ai oricărui alt lucru din noul jargon, și tu știi că este un soi de abureală, dar dacă nu îl faci obligatoriu pentru angajații tăi, nu poți obține un împrumut de care ai nevoie (și s-ar putea să ai nevoie de el, pentru că s-ar putea să vină super-mediatizata ciberpandemie a lui Schwab) sau va trebui să plătești în plus la societatea de asigurări etc., etc. Ce te faci? Atunci trebuie să alegi: fie îți urmezi instinctul, fie te faci că nu-l auzi, pentru că, în fond și la urma urmei, ești un om onest și nu vrei să faci un lucru rău, deci trebuie să te autoconvingi că este bun. Dar dacă e atât de bun, de ce au început medicii să iasă din ascunzătoare și să spună că e ceva atât de rău, încât ei pur și simplu nu mai pot să tacă?
În colateral, dat fiind că am pomenit de ciberpandemie, dați-mi voi să fac un scurt ocol: Schwab a tot promovat discuția despre o ciberpandemie iminentă (genul care va face COVID-ul să pară parfum de tei!), încă de cel puțin anul trecut (vezi fragmentul video de mai jos). Iar întâmplarea face că, foarte recent, cel mai mare producător de carne a fost ținta atacurilor cibernetice (carne? Hm… să nu ne mai gândim la carne, oricum vom renunța curând la ea, nu?). Iar acum a fost „hăckuit” sistemul departamentului juridic din primăria orașului New York? Cine mai urmează?
shant
BREAKING: NYC Law Department system inaccessible to city lawyers due to ‘connectivity issue’ nydailynews.com/news/politics/…w/ @ClaytonGuse and @PPVSRB
Hack of NYC Law Dept. causes problems accessing legal documents, possibly exposed personal employee info
June 7th 2021
(Postare pe Twitter a Departamentului Juridic din Primăria New York)
ULTIMA ORĂ: Sistemul Departamentului Juridic din Primăria New York inaccesibil pentru juriștii primăriei, din cauza unei „probleme de conectivitate”.
Un atac al hackerilor asupra Departamentului Juridic împiedică accesarea documentelor legale, posibil chiar să fi expus informații personale ale angajaților
Din cauza unui atac cibernetic împotriva Departamentului Juridic, juriștii nu pot să acceseze documente și e posibil ca unele informații sensibile despre mii de angajați să fi devenit vulnerabile.)
Ia stați puțin: ce facem cu tiparnița de bani, cu un crah economic iminent și cu restructurarea cadrelor de referință pentru activitatea firmelor și a forței de muncă în general? Putem vorbi ceasuri la rând despre capitalismul cointeresat, dar ia uitați-vă un pic peste aceste două propuneri: aceasta și aceasta, citind printre rânduri, și vă rog să nu pierdeți din vedere că aceste paradigme au în spatele lor o grămadă de bani.
De exemplu, mai alaltăieri am fost la o consultație în spital, și, în timp ce așteptam să mă primească medicul, m-am uitat pe screensaverul de pe monitorul unui calculator. Din textul screensaverului am aflat că spitalul instituise o comisie de lucru pentru justiție socială etc., etc. Și mi-am amintit o zicală sovietică: „Când lumea începe să recite lozinci, în loc să muncească, știm că treaba se duce dracului”. Așa sună înțelepciunea populară din cultura vechii mele țări natale. Când oamenii încep să accepte vorbăria goală – și sunt vorbe goale, cu excepția părții care să-ți distragă atenția – și lucruri care nu au sens, corabia se scufundă, după care va dura foarte mult timp ca să mai poată ieși înot de acolo.
Și iată-ne ajunși aici. Ideologia și teologia Celei de a Patra Revoluții Industriale (care, dați-mi voie să mă repet, este un obiectiv oficial, conform multor documente și contracte oficiale ale autorităților guvernamentale) se bazează pe prezumția că nu există niciun suflet și niciun mister, că suntem niște soldăței mecanici de exploatat pentru banii lor și că bucuria se poate produce prin reflex condiționat, ca la câinele lui Pavlov. („Poftim divertismentul la care aveți voie. Vă place să călătoriți? Numai dacă v-ați vaccinat. Și cu pașaportul digital. Și cu rapelul. Și cu încă un rapel. Ce, la al doilea rapel prietenul vostru s-a învinețit, a făcut infarct și a murit? Ei, dar îi plăcea să călătorească, nu? ȘI VOUĂ VĂ PLACE SĂ CĂLĂTORIȚI. E PENTRU SIGURANȚA VOASTRĂ. URMĂTORUL!”) Dacă vi se pare că sună a cinism, aș vrea să adaug că îmi doresc din toate puterile să nu am dreptate, dar deocamdată nu prea pare că m-aș înșela, fiindcă traiectoria nu are sens decât din punctul de vedere al acestei reforme, și nu are niciun sens dacă ne uităm la ea altfel.
Marea Resetare are ca singur scop să înghită viața și s-o transforme în bani pentru ei, fără pic de milă. Iar dacă noi continuăm să ne trădăm propriile simțuri, să ne deconectăm unii de ceilalți și să facem front comun cu stafiile noastre, ne vom adânci și mai mult în toată povestea asta, iar procesul de vindecare s-ar putea să dureze secole întregi.
Lumea va fi mult mai bună, și mult mai repede, dacă ne înfruntăm stafiile și acceptăm cu brațele deschise posibilitatea bucuriei – și ne luptăm pentru ea cu ghearele și cu dinții, înainte ca situația să devină de nesuportat.
Avem această putere…
Traducere după https://tessa.substack.com/p/great-self-betrayal-great-reset
Alternativa de Bun-Simț 