Când vor înceta atacurile împotriva Bisericii

Oricât de prost vor fi făcute, tendențios, cu probe puține, subiectiv, marșând pe emoție și nu pe dovezile pe care pretind că le aduc, „investigațiile” de presă împotriva Bisericii vor avea un public care le va aplauda frenetic, având sentimentul că iată: s-a găsit, în fine, fără putință de tăgadă, dovada clară a corupției Bisericii. Este un pic de mirare cum oameni care se pretind perfect raționali se pot lăsa convinși atât de ușor, iar apoi nu mai percutează la argumente de bun simț, dacă nu am ști că rațiunea adesea se pune în slujba dorințelor și patimilor noastre. 

În reportajul Recorder aflăm cum, după 8 luni de  investigații sub acoperire, un consilier local se laudă cu diverse relații la vârful Bisericii, dar nicio faptă penală nu iese la iveală. În rândurile care urmează încerc să răspund la întrebarea cum de oameni altminteri raționali dau crezare unor minciuni, sau, mă rog, amplifică monstruos niște date banale, și cum ar putea răspunde cei care sunt atacați.

Progresiștii acceptă aprioric toate criticile la adresa Bisericii, atât cele de principiu, cât și cele punctuale. Le înzestrează cu toate calitățile, sunt investigații obiective, clare și convingătoare. Cu siguranță, fiecare avem propria subiectivitate prin care interpretăm tot ceea ce privim, deci e firesc, până la un punct, ca aceea ce mie mi se pare clar precum cristalul, altuia să-i apară colorat și murdar. Dar aici vorbim de altceva: un tipar al percepției, o anumită categorie de persoane văd criticile la adresa Bisericii într-un anume fel, le primesc cu jubilație și cu mulțumire maximă. Ce îi unește pe acești oameni și îi face să fie atât de asemănători? Un singur termen este suficient: ateismul.

Pentru că ei nu cred în Dumnezeu, Biserica devine o instituție inutilă; ea nu are un obiect real de activitate, este o anomalie din trecut, despre care nu înțeleg de ce nu dispare mai repede, ca să lase loc unui viitor luminos. Existența ei este tolerată – doar trăim într-o epocă a toleranței – dar orice critică adusă este îndreptățită. Corupția clerului, agățarea de banii veniți de la stat, înșelarea credincioșilor sunt acte care țin de natura ei lipsită de o esență proprie. Din acest motiv le văd pe acestea chiar și dacă nu există, pentru că îi sunt atribuite prin natura ei, așa cum este ea înțeleasă de necredincioși.

Poate Biserica a avut un rol cândva demult în trecut, în Evul Mediu întunecat, când nu exista știința modernă și tineretul revoluționar care să ne arate calea spre progres, iar oamenii trăiau în negura neștiinței, nu erau capabili să înțeleagă funcționarea naturii și a cosmosului, și atribuiau unor ființe imaginare niște puteri pe care acum oamenii le înțeleg și le atribuie cui trebuie: din neant venim și spre neant ne îndreptăm, dar ne salvează știința și progresiștii ca să ducem o viață rațională și plină de sens.

Acum Biserica ar putea fi, cel mult, un ONG caritabil, să dea de pomană la câțiva amărâți, dar și funcția asta o îndeplinesc mult mai bine ei, tinerii frumoși și liberi, prin asociațiile lor care tot din fonduri europene și de la statul român se hrănesc. Poate e și o concurență aici, dacă ar desființa Biserica le-ar reveni mai mulți bani de împărțit – dar cum ei sunt niște idealiști și critica lor este doar una morală, nu avem voie să-i bănuim de asemenea interese financiare meschine.

În viitor – există întotdeauna un viitor mai bun de atins, un rai pământesc – Biserica, consideră ei, va dispărea, pentru că oamenii vor înțelege că numai știința le oferă o cunoaștere adevărată, le rezolvă toate problemele, aduce progresul, sănătatea, armonia și pacea în lume. Ar trebui să le aducă și nemurirea ca să fie totul perfect, dar la asta încă se mai lucrează. Puteți să vă mirați, dar o asemenea înțelegere naiv optimistă, parcă venită direct din pozitivismul de secol XIX al lui Auguste Comte, e împărtășită de mulți dintre cei care critică Biserica și orice mai ține de tradiție și bun simț. Dacă orice afirmație care nu se încadrează strict în ceea ce ține de limbajul științific nu are sens, atunci prea puține din criticile adversarilor bisericii ar mai putea fi măcar rostite, dar și să mai fie și adevărate. Pentru că sunt evaluări, judecăți de valoare, nu fapte demonstrabile științific.

Până atunci însă, pentru toți anticreștinii și progresiștii noștri – aici sunt redundant, cele două categorii aproape se suprapun – încă mai există această inutilă relicvă a trecutului. De fapt, lor le e foarte utilă, căci prin ea pot explica tot ce nu merge bine pe lume. Biserica este retrogradă, de aceea toți conservatorii o pun în centrul atenției lor, Biserica se opune mersului vremii, din cauza ei nu avem o țară ca afară, din cauza ei nu se vaccinează românii, din cauza ei e corupție și subdezvoltare, din cauza Bisericii nu pot edifica ei societatea perfectă. 

Progresiștii sunt convinși că ne-ar duce pe cele mai înalte culmi, dacă n-ar fi Biserica să se opună. Este explicația perfectă pentru tot ce nu merge cum trebuie pe lumea asta. Motivul existenței progresiștilor este lupta cu Biserica. Dacă, prin absurd, Biserica ar dispărea, 90% din ei ar rămâne fără obiectul muncii și zău că nu știu cum, sărăcuții de ei, ar reuși să se recalifice pe piața muncii în perioada asta de criză.

Ei sunt democrați convinși și toleranți, cei mai democrați și cei mai toleranți. Numai că intervine o problemă: pot fi ei toleranți cu cei care se opun, în viziunea lor, toleranței? Nu ar da astfel dovadă de slăbiciune în fața dușmanului? Dacă Biserica ar fi eliminată din spațiul public, iar activitatea ei restrânsă la spațiul de cult (exact ceea ce s-a întâmplat în regimul comunist), ei sunt convinși că nu ar fi ceva nedemocratic, pentru că însăși eliminarea ei întărește, din punctual lor de vedere, democrația. 

Sunt multe voci care cer Bisericii să nu se exprime pe teme de interes public: educație, sexualitate, familie, pentru că pasămite nu ar fi treaba ei. Orice persoană particulară și orice ONG are dreptul să emită păreri, Bisericii însă i se cere să tacă. Iar dacă nu vrea să tacă, nu ar fi o măsură corectă, pentru progresiștii care se gândesc la binele nostru, să i se interzică? Eliminarea Bisericii din spațiul public ar fi aplaudată cu aplomb de toți cei care oricum nu-i văd sensul și o consideră o instituție depășită de timpuri. Oamenii aceștia susțin democrația, dar, cred ei, uneori democrația, pentru binele ei, trebuie să ia o pauză și să impună măsuri mai severe, după care, odată ce sunt eliminați indezirabilii – bisericile, de exemplu – poate să-și revină la practicile curente. E ca atunci când comuniștii organizau alegeri, dar nu participau decât ei la ele, celelalte partide fiind interzise, iar totul se petrecea în numele celei mai înaintate democrații.

O asemenea atitudine se vede din modul în care sunt tratați cei care au îndrăzneala să se revendice de la principiile morale creștine și de la tradiția culturală europeană: sunt numiți radicali, extremiști, creștinopați și, foarte adesea, fasciști. „Extremiștii” încă mai susțin că există doar două sexe, când toată lumea bună știe că sunt peste 70 de genuri fluide și încă se înmulțesc; ”extremiștii” încă mai cred că e mai bună familia tradițională decât cea ”gay”, când toți emancipații știu că familia tradițională e locul unde femeia era exploatată, iar copiii maltratați, ”extremiștii” încă mai cred că atunci când îți intră în țară un puhoi de migranți musulmani trebuie să ai grijă dacă pot fi primiți și integrați, și altele de același fel, care nu fac decât să arate cât de radicali sunt creștinopații. 

Bine, și care e legătura cu Recorder? Este aceea că, dacă cei credincioși sunt vinovați ideologic, sigur sunt ei și corupți, pentru că nu poți concepe liniștit că ”dușmanul” ar putea fi integru moral.  Păi cum să vorbești cu ”fasciștii”? Îi interzici și gata, în felul acesta va prospera întregul popor, lipsit fiind de ideile nocive ale creștinilor.

*

Atât cei care sunt împotriva Bisericii, cât și credincioșii care încearcă să o apere de atacuri, știu că pe pământ sunt puțini sfinți, că activitățile, chiar ale Bisericii, împrumută ceva din duhul locului în care se desfășoară, că au un specific local. La români, bunăoară, în relațiile cu statul nu prea poți să rămâi neatins. Dar pentru anticreștini, corupția și alte păcate țin de esența Bisericii, de vreme ce consider că ea nu are un obiect real de activitate. Pentru credincioși, în schimb, mai ales pentru cei apropiați cât de cât de viața Bisericii, corupția există, dar ea este un accident care nu anulează ceea ce ne oferă ea ca hrană spirituală și, cei ce mergem la biserică, mai știm că ea ne oferă calea spre mântuire. 

Am cunoscut, în cursul vieții, mai mulți preoți. Niciunul nu era sfânt, toți aveau diverse nevoi și bucurii lumești, dar toți erau credincioși sinceri și slujitori ai Celui Preaînalt. De la un moment al vieții încolo nu mai cultivi un maximalism etic, mai ales în spațiul nostru carpato-danubiano-pontic, unde multe nefăcute sunt natural posibile, dar știi că scăderile oamenilor nu le anulează crezul și activitatea de-o viață. Le iei împreună, nu le judeci prea  aspru, nu părăsești corabia, căci știi că nici în altă parte nu există salvare.

Ceea ce cred și vor anticreștinii, progresiștii și ceilalți din tagma lor, anume un rai pe care-l va aduce știința pe pământ, după ce va fi eliminată ”eroarea” adusă de religie, este de fapt o erezie creștină, numită chiliasm, adică o împărăție pământească milenară, când totul va fi foarte bine, va curge lapte și miere, mielul se va îmbrățișa cu leul, va fi o pace universală netulburată de nimic. Pesemne acum o tulbură creștinii. 

Atacurile împotriva Bisericii seamănă cu un joc: ei atacă, noi răspundem, fiecare rămâne pe poziții, probabil că prea puțini trec dintr-o tabără în alta, mai degrabă fiecare se întărește în propriile convingeri. Dar, chiar dacă știm că nu-i putem convinge, că vor reveni iar și iar cu critici mai mult sau mai puțin inventate, nu putem nici să stăm nepăsători când Biserica este atacată. Aceste atacuri ne oferă și șansa de a ne recunoaște, de a ne uni și acționa împreună. Se creează, contrar scopului atacurilor anticreștine, o coeziune între credincioși pe care n-am fi avut-o în timpuri mai liniștite.

Biserica ce are de făcut? Să continue să construiască și să repare, acolo unde este nevoie, căci oricum atacurile împotriva ei nu vor înceta nici dacă n-ar mai construi nimic. Simpla ei existență îi enervează pe cei care o atacă, astfel că ei ar înceta să o atace numai dacă Biserica ar înceta să mai existe. Numai că Biserica va exista și după ce atacatorii ei vor fi țărână, vor fi alții în alte timpuri, dar ea va continua să existe, pentru mântuirea oamenilor, până la sfârșitul veacurilor. E nevoie de construcții, dar e și mai mare nevoie de  a construi în inima oamenilor.

Noi, credincioșii, știm că Hristos Și-a întemeiat Biserica Sa pe cruce, a trimis Sfântul Duh la Cincizecime, și că puterile iadului n-o vor birui. Credincioșii, mireni și clerici, toți membri ai ei, au scăderile lor, dar asta nu-i scade sfințenia și nici ascultarea  pe care suntem datori s-o avem.

Să avem nădejde!

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s