Demis pentru că am refuzat să intru în alegerea ce mi s-a oferit

de Michael Larson  

Întotdeauna am știut că voi părăsi universitatea într-o zi, dar nu m-am așteptat niciodată ca lovitura de despărțirii să-mi fie dată printr-un act de tiranie medicală.

După 18 ani în care i-am ajutat pe studenți să învețe cum să scrie și să gândească, arătându-le de ce și unde ar trebui să caute adevărul, frumusețea și bunătatea, mi-am pierdut slujba pentru că nu am mai acceptat să permit cuiva – o asistentă drăguță, fără îndoială – să facă un act ridicol. Să introducă un tampon lung și adânc în cavitatea mea nazală, chiar lângă bietul meu creier, și să îl rotească acolo, astfel încât o probă să poată fi colectată și testată pentru Covid-19. Aș fi putut evita această cerință săptămânală doar dacă aș fi acceptat o rundă completă de injecții genice experimentale – și apoi să fac toate dozele booster, desigur. Acestea au fost singurele mele două opțiuni: tamponul săptămânal înfipt lângă creier sau injecțiile complete.

Cel puțin opțiunile dilemei mele erau clare. Și dintr-o dată, clară mi-a fost și calea pe care s-o apuc. Nu știam la momentul respectiv încotro va duce, dar simțeam un mare calm încotro să o iau, pas cu pas. Chiar mi-a trecut prin minte că acest drum neplăcut, oricât de nedrept, ar putea fi cumva transformator… în sensul bun.

Pentru că am refuzat să particip la oricare variantă a ultimatumului medical oferit de angajatorul meu, am fost concediat, deși nu instantaneu. Perioada dintre momentul în care mi s-a pus în vedere prima oară că voi primi un șut dacă nu cooperam, și cel când bocancul cu privire la care am fost avertizat și-a început în sfârșit mișcarea de lovire, a fost de aproximativ trei luni. A fost o concediere lungă, lentă, timp în care am fost suspendat fără plată din funcții. Angajatorul meu a avut o mulțime de căsuțe de bifat, o mulțime de solicitări repetate pentru a verifica dacă am înțeles cu adevărat că nu respectam Politica #1446 (un document prin care se solicită dovezi privind vaccinarea angajaților) și o mulțime de mementouri despre cât de grave au fost încălcările mele.

În ce mă privește, mi-am petrecut ultimele luni încercând (și eșuând) să obțin o scutire religioasă și explicând angajatorului meu temeiurile legale șubrede ale folosirii constrângerii medicale asupra angajaților săi. În cele din urmă, niciunul dintre noi nu l-a putut convinge pe celălalt, iar eu eram pe punctul de a fi dată afară (nevaxată și netestată așa cum eram, mi se interzisese deja să pun piciorul în campus cu mult timp înainte).

În timp ce toate acestea se întâmplau, m-am tot gândit în sinea mea că trebuie să mai fie și alții în sistemul de colegii de stat care trec prin aceeași experiență. Mii de membri ai facultății au primit același ultimatum ca și mine; cu siguranță erau cel puțin câteva zeci, dacă nu câteva sute de persoane, care pur și simplu să nu fie de acord cu asta.

M-am înșelat.

Aproape de sfârșitul dezastrului, un prieten care a vorbit cu cineva care cunoaște situația la nivelul statului mi-a spus că am fost singurul caz. M-am tot întrebat de atunci, totuși, câți profesori nu au așteptat să fie concediați, ci au plecat pur și simplu? Câți oare erau suficient de aproape de pensionare pentru a-i face ca această măsură să fie ghiontul de care aveau nevoie? Și câți alții au simțit, oare, că, din motive financiare, pur și simplu nu au altă alternativă decât să se conformeze, chiar și împotriva propriei lor judecăți mai bune?

Uneori mă întreb dacă aceste politici totalitare Covid, în special în mediul academic, nu sunt doar un mijloc eficient pentru instituțiile progresiste (așa cum sunt aproape toate universitățile!) ca fie să-și epureze, fie să-și facă profesorii mai problematici să se supună – mă refer la cei care se opun încă ”ședințelor de instruire despre diversitate” în care sunt informați cu privire la ”micro-agresiunile” lor inconștiente împotriva oricărei presupuse victime și a tuturor grupurilor care se declară oprimate, la cei care sunt consternați de puterea de constrângere a agențiilor de acreditare ghidate de agende ideologice, a căror ștampilă periodică de aprobare este necesară pentru primirea finanțării, ori la cei care rezistă presiunii necruțătoare de a include idei false și imorale în ceea ce predau.

Deși mai există într-adevăr niște profesori buni lăsați în spatele liniilor inamice, mediul academic este deja un teritoriu ocupat. Cei care resping adevărul și realitatea s-au infiltrat, s-au pseudo-împerecheat și au proliferat. Rezultatul este o lume iluzorie a semnalizării unor virtuți autodeclarat importante, în care atât semnul, cât și semnificantul nu mai sunt legați de creație, așa cum ar trebui să fie în realitate. Știam asta de ani de zile, poate de-a lungul întregii mele cariere, dar a fost nevoie de o obligație covid, de un mandat, un act coercitiv și tiranic, pentru a mă putea desprinde din acel loc. Iar pentru asta sunt recunoscător.

traducere după https://www.intellectualtakeout.org/fired-for-refusing-to-participate-in-a-covid-dilemma/


Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s