De ce avem nevoie de patriarhat

de Nina Power

În ultimii ani, „patriarhatul” a fost dezgropat și reanimat ca termen ce descrie comportamentul presupus deficitar al bărbaților. Acum funcționează ca un cuvânt batjocoritor, unul dintre numeroasele cuvinte folosite ca prescurtare pentru a sugera ce poziție trebuie să asume oamenii cu minte progresistă de pretutindeni.

Cu toate acestea, există ceva ironic în a atribui bolile noastre sociale unui așa numit ”exces de autoritate paternă”. Potrivit Biroului de Recensământ al SUA, 1 din 4 copii trăiesc fără un tată de niciun fel (biologic, vitreg sau adoptiv), o situație despre care National Fatherhood Initiative (Inițiativa Națională a Paternității) sugerează că este un factor în „aproape toate bolile sociale”. Tații, când sunt înfățișați în cultura de larg consum, sunt prezentați fie inepți și jalnici, incapabili să rezolve sarcinile de bază ale gospodăriei fie violenți, alcoolici și abuzivi, consumați de furie impotentă, bariere împotriva universului, ființe dăunătoare pentru femei si copii.

În ciuda acestor afirmații, nu trăim într-un patriarhat. Un patriarhat ar cere ca bărbații să își asume responsabilitatea pentru familiile lor și pentru societate în general. În schimb, trăim într-o cultură infantilizată în care bărbații și femeile sunt mai mult un fel de frați și surori, care luptă unul împotriva celuilalt într-o condiție de egalitate perversă. Două texte esențiale pentru înțelegerea acestei probleme sunt cartea lui Alexander Mitscherlich din 1963, Society Without the Father (”Societatea fără tată”) și The Regime of the Brother: After the Patriarchy (”Regimul Fratelui. După patriarhat”) a lui Juliet Flower MacCannell, din 1991.

Pe măsură ce bărbații și femeile devin indistincți – o tendință creată de desegregarea sferelor bazate pe sex, pe fondul ascensiunii societății industriale –, cele două sexe ajung să aibă în mare parte aceleași locuri de muncă, se bucură de aceleași tipuri de cultură și concurează pe linii similare în sex, viața militară și alte activități fizice (fapt evident, astăzi, în spectacolul bărbaților ”trans” care concurează și domină sporturile feminine).

Misterlich, un psiholog german, a fost vizionar în a observa că prăbușirea funcției paterne va avea drept rezultat un stat dădacă din ce în ce mai birocratic. El scria: „O caracteristică structurală a societății noastre competitive este o combinație de invidie și apetit pentru dependență, care, ca urmare a apariției maselor de oameni «administrate», a înlocuit vechiul ideal de rivalitate cu tatăl.” Ultimii doi ani de sprijin în masă pentru măsuri extrem de autoritare în numele siguranței Covid atestă că mulți ar prefera să li se spună ce să facă mai degrabă de către o tehnocrație anonimă, decât de rudele lor mai în vârstă, bărbați sau de altă natură.

Revoluția Franceză a susținut libertatea, egalitatea și fraternitatea. Dar, deși suntem obișnuiți să discutăm despre primele două idealuri, ultimul, fraternitatea, a primit relativ puțină atenție. Figura fratelui, mai mult decât visul de egalitate sau libertate, este cea care definește cu adevărat epoca post-revoluționară. După cum a spus MacCannell, o savantă feministă, „ceea ce avem în locul patriarhatului este regimul fratelui”.

Sub Regimul Fratelui, diferența sexuală este eliminată, iar bărbații și femeile deopotrivă sunt asimilați într-un ideal masculin de fraternitate. Acest lucru s-a întâmplat până la absurd în cei 30 de ani de când MacCannell și-a scris cartea. Se așteaptă ca femeile să lucreze, să gândească, să acționeze și să iubească la fel ca bărbații. Între timp, tendința frățească „de a exercita puterea fără responsabilitate” a înlocuit orice rol patern.

Trăim în era fratelui dominator, hedonist, care încearcă să șteargă diferența sexuală și, prin urmare, a femeilor. Tații și mamele adevărați sunt diminuați. Bărbații și femeile sunt forțați să concureze pentru locuri de muncă și pentru parteneri sexuali în moduri din ce în ce mai similare. Diferența sexuală a fost recodificată ca o „identitate” fără o bază solidă nu numai din biologie, ci și din modelele stabilite de curtare heterosexuală. Îmi amintesc când mulți au sesizat că aplicațiile de întâlniri nu vor delimita niciodată tranziția de la bărbați gay la femei heterosexuale. Și totuși iată-ne ajunși aici!.

Plângerile despre bărbații patriarhali sunt ironice, pentru că privesc nu efectele patriarhatului, ci pe cele ale absenței acestuia. Băiatul frate, tânărul plin de pornografie care se comportă în mod grosolan și frivol, nu este o figură paternă, ci literalmente un „frate”. Cu cât femeile se comportă mai mult ca niște ”frați”, cu atât relațiile noastre sociale și sexuale devin mai ciudate.

Bărbații nu mai sunt încurajați să se protejeze pe ei înșiși, sau pe femeile, copiii sau comunitățile lor. Când scriitorii masculini sugerează că bărbații ar trebui să-și asume responsabilitatea, ei sunt respinși de criticii liberali ca fiind „de dreapta” sau mai rău. Aceste atacuri ar trebui ignorate dacă vrem să reconfigurăm pe deplin o formă de viață care să permită celebrarea frumuseții diferenței sexuale și a rolurilor taților și mamelor. Sărbătorim o imagine a libertății care poate fi consecința logică a ideilor revoluționare de egalitate, dar, făcând acest lucru, am lăsat milioane de oameni fără sens și valori sociale pozitive.

Prin desființarea patriarhatului, am pierdut unele lucruri de valoare: tatăl protector, omul responsabil, atitudinea paternă care dă dovadă de grijă și compasiune, mai degrabă decât pur și simplu să impună constrângeri asupra libertății. Acest lucru a dus la o societate orizontală, competitivă, care se potrivește foarte bine cu capitalismul de consum, una în care nu există putere în afara pieței și a statului. Cei care se opun nedreptății ar trebui să se gândească de două ori înainte de a denunța patriarhia.

Traducere după https://compactmag.com/article/why-we-need-the-patriarchy


Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s