Smerenia și telefonul

Theodore Dalrymple

Bănuiesc că neliniștea legată de telefon – frica de a fi separat de telefon – este astăzi destul de răspândită, chiar și printre oameni care nu sunt atât de aiuriți ca mine. Telefoanele au devenit ceva ce psihiatrul de copii Donald Winnicott ar numi obiecte tranziționale, adică o jucărie de pluș sau ceva asemănător care îi oferă copilului un confort pe măsură ce învață că este o ființă distinctă de mama sa.

Continuă lectura „Smerenia și telefonul”

Demnitatea cumințeniei

de Theodore Dalrymple

Din rațiuni diverse, nu priveam în totalitate favorabil viața de familie sau presupusele bucurii ale unei existențe burgheze, drept pentru care am înghițit pe nemestecate multe absurdități. Eram mai mult decât dornic să scap de ceea ce vedeam drept sursa nemulțumirilor mele personale. Dar nu pentru mult timp, căci curând am ajuns să realizez că particularitățile felului în care fusesem eu crescut nu alcătuiau o prismă de încredere prin care să judec lumea. Singurul lucru mai rău decât să ai o familie, am descoperit, este să nu ai o familie. Continuă lectura „Demnitatea cumințeniei”

Sfârșitul copilăriei

de Theodore Dalrymple

Marea Britanie este cea mai rea țară din lumea occidentală unde poate crește un copil, conform unui raport publicat de UNICEF. În mod normal, nu mi-aș pierde vremea cu un astfel de raport. Dar în cazul de față, cred că are dreptate – nu pentru că aș ști prea multe despre copilăria din celelalte 20 de țări examinate, ci pentru că educația oferită aici copiilor de părinții lor este atât de proastă încât este greu să te gândești la ceva mai rău, cel puțin pe scară largă. Cei doi poli ai creșterii copiilor în Marea Britanie sunt neglijența și superrăsfățul. Continuă lectura „Sfârșitul copilăriei”