Paul Curcă

Pentru a cunoaște ceea ce se întâmplă în jurul lor oamenii au avut la îndemână mai multe mijloace. După ce a trecut perioada de vorbire față către față, întinsă pe multe mii de ani, a apărut scrisul. Prima parte a istoriei umanității a fost una aurorală, despre care nu știm foarte multe, pentru că neexistând scrisul, nici nu ne-au parvenit prea multe despre ce vorbeau, gândeau,  simțeau și cum se închinau acei oameni. Primele scrieri probabil au reluat ceea ce înainte era doar spus, o învățătură orală transmisă de la o generație la alta, dar probabil că ceva din înțelepciunea acelor primi oameni s-a pierdut. 

Continuă lectura „Vom râde până vom muri” →

de Jeremy Carl

Cel mai recent simbol religios al Regimului va cădea în cele din urmă. Steagul este un simbol fundamental politic. Progresiștii radicali înțeleg acest lucru. Din acest motiv insistă ei pentru omniprezența drapelelor cu semnificație ideologică radicală.

Continuă lectura „Dați jos acest steag!” →

de Michael McCarthy

O, nesiguranța tinereții! „Voi fi popular?” „Oare pot să joc baschet la fel ca ceilalți băieți?” „Mă vor lăsa ceilalți să petrec cu ei?” „Or să mă placă băieții?” „Or să mă placă fetele?” „Sunt la fel de puternic/inteligent/arătos/amuzant ca și copiii cool?”

Majoritatea copiilor și adolescenților trebuie să ducă aceste îndoieli despre ei înșiși. Sunt o parte normală a creșterii. Această agonie emoțională a maturizării a fost descrisă încă din 1774 în romanul lui Johann Wolfgang von Goethe, Suferințele tânărului Werther. În acest roman, durerea tânărului Werther pentru dragostea neîmpărtășită devine în cele din urmă atât de insuportabilă, încât își părăsește orașul natal. În continuare, este foarte stânjenit când întâlnește o adunare de aristocrați. Îi cer să plece deoarece nu este nobil. Respins de o fată și acum respins de aristocrați — ce agonie rafinată! Ce are de făcut un băiat?

Continuă lectura „Cum acționează propaganda. Un model de recrutare” →

Cum jurnalismul emoțional al presei mainstream ne lasă pe toți mai ignoranți despre lume.

de Brendan O’Neill

Ce ai simțit când ai văzut acea fotografie cu Mesut Hançer ținând mâna fiicei sale moarte în dărâmături, în Turcia? Nu se poate să n-o fi văzut. A devenit virală. A dat foc Instagramului și TikTokului. A apărut pe primele pagini ale ziarelor de pe tot globul. A fost analizată de Buzzfeed. „O imagine definitorie a tragediei”, a numit-o Buzzfeed. Observați absența cuvântului „acestei” înainte de ”tragedie.” Nu a fost doar imaginea definitorie a catastrofei din Turcia, ci a tragediei în general. A devenit o marfă a groazei. O emblemă a suferinței umane. „Doamne… această imagine este atât de sfâșietoare”, a spus Piers Morgan. Atunci, dacă e atât de sfâșietoare, de ce ai mai distribuit-o?

Continuă lectura „Un cutremur în lumea emoțiilor” →

Paul Cătălin Curcă

Există o diferență între cei vechi și cei noi. Bernard de Chartres spunea că „suntem asemenea unor pitici așezați pe umerii unor giganți, încât putem vedea mai multe lucruri decît ei și mai îndepărtate, nu atît datorită agerimii vederii noastre sau înălțimii proprii, cât pentru faptul că sîntem ridicați și purtați în sus de statura lor uriașă“. Bernard a fost, în jurul anului 1120, profesor la celebra Școală episcopală de la Chartres.  Cei vechi știau că sunt alții mai vechi decât ei, niște uriași pe urmele cărora se așezau și astfel puteau vedea mai departe. Relația cu cei din trecut este puțin paradoxală: suntem mai mici decât ei, niște pitici în fața unor uriași dar, în același timp, grație muncii înaintașilor, putem privi mai departe decât ei. Ne situăm înapoia lor dar, datorită lor, suntem mai înaintați decât ei. Mersul înainte, progresul, era posibil pentru că preluai și prețuiai tot ceea ce fusese înaintea ta. Dar lucrurile nu au rămas așa mereu.

Continuă lectura „Vechi și noi” →

de Paul Kingsnorth

În urmă cu cinci ani, într-o vizită în Statele Unite, mi-a fost dat pentru prima oară să simt gustul schimbării fundamentale în înțelegerea realității, care era pe cale să explodeze la scurt timp și în lumea occidentală. Eram într-un mini-turneu de prezentare a cărților mele și, în acest context, am petrecut ceva timp cu un domn interesat de munca mea. Am început să povestim despre una-alta și, la un moment dat, m-a întrebat dacă am copii. I-am spus că am un fiu și o fiică. Apoi, așa cum se întâmplă când faci conversație, i-am pus și eu aceeași întrebare.

Continuă lectura „Războiul împotriva realității” →

Cu cât identitățile noastre devin mai puțin ancorate, cu atât strigăm mai tare despre ele

de Paul Kingsnorth

Nu a existat niciodată o cultură umană perfectă, iar orice încercare de a crea una a dus inevitabil la tiranie: la gulag sau la camera de gazare, la ghilotină sau la groapa comună. Oamenii sunt căzuți, sau sunt doar defecți, iar lumea este țintuită la un loc pe lemnul nostru strâmb. Din Franța revoluționară și până în Afganistanul secolului 21, cei care credeau că pot crea un paradis rațional odată ce reușesc să elimine criticii, au fost de fiecare dată violent treziți la realitate.

Continuă lectura „Occidentul și-a pierdut rădăcinile” →

de Paul Cătălin Curcă

Există de mai mult timp cerința de a privi lucrurile cu echilibru și obiectivitate. Astfel că ni se spune că există oportunități și riscuri, iar noul limbaj la modă ne explică în ce fel să gestionăm riscurile și să folosim la maxim oportunitățile. Este, fără dubii, o prostie menită să ascundă dezastrul în care ne aflăm ca societate.

Tineretul de astăzi este supus unui proces de îndobitocire colectivă din care nu are șanse să scape, cu toate că, individual, mai pot fi și excepții. Este asaltat de pornografie, adicții la droguri, alcool, jocuri pe computer; lectura clasicilor și a cărților bune este aproape eliminată, este cultivată sexualitatea deșănțată și toate sexualitățile alternative care intră în sfera LGBT. Educația nu mai este educație, nu mai are treabă cu valorile și cu ceea ce ar trebui să afle un tânăr, cu respectul și formarea. Elevul sau studentul primește cel mult niște informații tehnice pentru joburi, care și acestea se vor perima destul de repede dat fiind progresul tehnic rapid, în schimb nimeni nu mai are grijă de sufletul sau de spiritul lui.

Continuă lectura „Tinerii în derivă” →

Limitele existențiale ce sunt inerente vieții ne orientează spre ceea ce are valoare

de Henry George

Dezbaterea despre sinuciderea asistată – eutanasia – țintește în centrul a ce înseamnă să fi o persoană. Întoarcerea în pământul din care am venit este ceva ce ne așteaptă pe toți, universalitatea ultimă a naturii noastre muritoare, ce unește felul particular al trecerii fiecăruia dintre noi pe acest pământ. Întrebările despre viață și moarte vorbesc despre natura fundamentală a existenței noastre și despre temeiurile conștiinței noastre de sine. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că întrebările despre când și cum ar trebui să murim ridică astfel de niveluri de emoție. Această dezbatere cere să luăm în calcul care anume este concepția noastră ultimă despre ce înseamnă binele, chiar dacă este exprimată în acei termeni liberali care neagă existența unui astfel de bine.

Continuă lectura „Punctul final” →