Lumea va fi un loc mult mai bun, dacă avem curajul să înfruntăm stafiile care ne bântuie.
Tessa Lena
O anecdotă rusească sună așa: un pui de dinozaur își mănâncă părinții. Ca urmare, puiul de dinozaur e pus sub acuzare, iar când judecătorul îl întreabă dacă e adevărat că și-a mâncat părinții, micul dinozaur confirmă. Scârbit, judecătorul spune: „O, Doamne, ce fel de ființă mai poți să fii după ce ai făcut așa ceva?!” „Sunt un orfan, un mic orfan, un biet orfaaaaan!” se văicărește micul dinozaur și izbucnește în plâns.
Mi-a venit în minte această glumă, când mă gândeam la societatea noastră, căreia îi place să omoare toate lucrurile care ne fac fericiți în mod firesc – după care se lamentează că suntem niște distruși și niște triști care nu mai știu să se bucure de nimic. Așadar, ce urmează să spun aici este în parte despre capcanele Marii Resetări, dar este în principal despre traiectorii de viață, claritate, confuzie, trădare de sine, curaj și posibilități de a îndrepta lucrurile strâmbe, devenind cu această ocazie un pic mai deștepți – ceea ce, aș zice eu, e chiar ideea de la baza creării oricărui haos (deși chestia asta probabil că nu l-ar ajuta cu nimic pe micul dinozaur, căci unele lucruri sunt din păcate permanente).
Continuă lectura „Marea trădare de sine”
Alternativa de Bun-Simț 