Unele dintre cele mai de succes clișee anti-Biserică sunt cele care asociază lăcașele de cult și straiele preoțești cu opulența și, mai ales, cu aurul:
“Ia uite popii, cum le place să umble numai în straie scumpe, numai în fir de aur!”
“Ia uite ce turle acoperite cu aur pun pe bisericile lor!” Continuă lectura „“Aurul” preoților și slăvirea Lui”
de Patience Griswold
“Nu știu cum să-mi fac prieteni fără telefon”, mi-a spus vara trecută un adolescent, atunci când am încercat să interzic ecranele la un seminar. M-a surprins argumentul său, dar l-am întâlnit apoi, adeseori, la tineri care se plâng că nu au un smartphone sau că nu sunt lăsați să-l folosească la școală. Continuă lectura „Ce ne-ar spune Dostoievski despre smartphone?”
G.K. Chesterton
Copiii ştiu exact ce înseamnă să te simţi, cu adevărat, acasă; şi cei mai fericiţi dintre ei păstrează ceva din acel sentiment pe măsură ce cresc. Dar nu vor putea păstra acel sentiment nici măcar pentru zece minute, dacă vor simți că Tati aşteaptă ca Tommy să împlinească 21 de ani ca să plece cu dactilografa în Trouville; sau că şoferul chiar aşteaptă cu o maşină la poartă, cu care doamna Brown ar putea să plece imediat ce domnişoara Brown „a scos capul în lume”. Continuă lectura „Căsătoria și Gândirea Modernă (fragment)”
de Dean Abbott
Ne punem problema dacă telefoanele inteligente nu cumva ne-au modificat în vreun fel fundamental natura umană, dar bine-ar fi să ne întrebăm de ce eram atât de vulnerabili la dependențe, atunci când au apărut smartfoanele. Tehnologia amplifică, dar nu schimbă ceea ce suntem. Suntem ființe cu o dorință profundă și durabilă de a evita realul. Încercăm să fugim de conștientizarea propriului sine și a lui Dumnezeu, prin distragerea și refuzul atenției.
Am început să predau studenților mei de licență chiar când lumea veche lua sfârșit. Primul meu semestru plin la clasă a început la doar câteva săptămâni după ce Steve Jobs scosese la iveală primul telefon inteligent: smartfonul. Acele câteva semestre dinainte ca tehnologia să se răspândească peste tot, au fost, în retrospectivă, perioada de asfințit a atenției studenților. Îmi aduc aminte prima dată când am văzut un student jucând un joc video pe un dispozitiv de buzunar, într-o toaletă din campus. Oricât de ciudat ar părea, n-am văzut în asta un semn că predarea la clasă avea să se schimbe o dată pentru totdeauna. În anii care au trecut de atunci, timpul petrecut în clasă a devenit tot mai mult un câmp de bătălie, în care profesorii se luptă să câștige atenția studenților în dauna a orice altceva există pe Internet, adică în dauna a ceea ce în ziua de azi înseamnă practic tot ce există în lume.
Clișeul care pretinde că „nu e nevoie de Biserică pentru a crede în Dumnezeu” – prin aceasta voindu-se a spune că poți fi creștin în afara Bisericii – nu e decât scuza celui care nu înțelege să depună nici cel mai mic efort în principala sa datorie spirituală: aceea de a-L iubi și slăvi pe Dumnezeu, în felul cum Acesta ne-a dat lege (“Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău” – Ev. Luca 10 :27). Continuă lectura „Se poate crede în Dumnezeu fără Biserică?”
Alternativa de Bun-Simț 