de Rod Dreher

Ei ne arată ce se întâmplă atunci când îți pasă mai mult de copiii tăi decât de nevoia de a te simţi acceptat în clasa de mijloc

Omule, ceea ce se întâmplă în Dearborn, Michigan, ar trebui să se întâmple în toată America. Părinții musulmani, sătui și obosiți de faptul că copiii lor sunt supuși propagandei de activiștii LGBT și de aliații acestora dintre profesori, şi-au asumat ei rolul de a da glas nemulţumiţilor. Ascultaţi, în videoclip, până la capăt discursul acestui bărbat. Rețineți în special că spune că ei nu vor să fie percepuți ca anti-gay, dar că până și adulții gay înțeleg că acel material „educativ” este greșit să fie destinat copiilor:

Continuă lectura „Părinții musulmani ne arată calea” →

de Carmelo Lopez-Arias

Parlamentul European, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, OMS, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului… toate se citează reciproc ca referințe, dar rapoartele lor sunt întotdeauna finanțate de aceiași, cum ne arată investigațiile Centrului European pentru Drept și Justiție al lui Grégor Puppinck.

Continuă lectura „Cine sunt autorii orientărilor pro-avort ale OMS asumate de Parlamentul European și cine le finanțează” →

de Paul Kingsnorth

(partea întâi a articolului o găsiți aici)

Ieri am împărtășit fotografiile mele de vacanță ale unora dintre mărețele și adesea impunătoarele mănăstiri medievale din România. Astăzi voi pune un pic lupa pe imagini. Pe lângă patrimoniul său viu de mari mânăstiri, România are și o rețea vie de biserici mici, locale, unele dintre ele deopotrivă de impresionante în felul lor. Ce e mic e frumos, la urma urmei, și cu siguranță mai intim. De obicei, cred că este și mai sfânt.

Continuă lectura „Mănăstirile României. Partea a doua: pustnici și biserici„ →

de Paul Kingsnorth

După unele unele măsurători statistice (vezi aici), România este cea mai religioasă țară din Europa. Prin aproape toate datele colectate, țările creștine ortodoxe din Europa de Est își iau credința mai în serios decât țările catolice din vest sau decât țările protestante, care sunt așezate, în principal, de-a lungul marginilor continentului. Ar trebui să spun mai degrabă „fostele țări protestante” pentru că, așa cum am mai scris aici în trecut, aceste țări – inclusiv țara mea, Marea Britanie – sunt acum post-religioase. Credința a fost înlocuită de politică, ideologie, activism sau idolatria materială și tehnologică pe care o numim „progres”.

Continuă lectura „Mânăstirile României. Prima parte: turnuri și fresce” →

Este timpul pentru o luptă împotriva acestui nou autoritarism multicolor

de Brendan O’Neill

Imaginați-vă că ar exista o mișcare politică atât de puternică și atât de intolerantă încât ați putea fi vizitat de polițiști pentru că faceți mișto de ea. O mișcare atât de dominantă, încât profanarea simbolurilor sale a ajuns să fie tratată ca un fel de blasfemie. O mișcare atât de încurajată de elite încât orice oraș sau sat care refuză să se închine în fața ei – să-i fluture steagul și să-i strige lozincile – riscă să fie considerat nesigur și, în esență, necurat. O mișcare atât de încorporată în clasa conducătoare, încât fiecare aripă a sistemului instituțional, de la setul politic, la armată și până la elita financiară, ar avea datoria să-i etaleze însemnele.

Continuă lectura „Tirania Mândriei” →