Cu cât identitățile noastre devin mai puțin ancorate, cu atât strigăm mai tare despre ele

de Paul Kingsnorth

Nu a existat niciodată o cultură umană perfectă, iar orice încercare de a crea una a dus inevitabil la tiranie: la gulag sau la camera de gazare, la ghilotină sau la groapa comună. Oamenii sunt căzuți, sau sunt doar defecți, iar lumea este țintuită la un loc pe lemnul nostru strâmb. Din Franța revoluționară și până în Afganistanul secolului 21, cei care credeau că pot crea un paradis rațional odată ce reușesc să elimine criticii, au fost de fiecare dată violent treziți la realitate.

Continuă lectura „Occidentul și-a pierdut rădăcinile” →

de Paul Cătălin Curcă

Există de mai mult timp cerința de a privi lucrurile cu echilibru și obiectivitate. Astfel că ni se spune că există oportunități și riscuri, iar noul limbaj la modă ne explică în ce fel să gestionăm riscurile și să folosim la maxim oportunitățile. Este, fără dubii, o prostie menită să ascundă dezastrul în care ne aflăm ca societate.

Tineretul de astăzi este supus unui proces de îndobitocire colectivă din care nu are șanse să scape, cu toate că, individual, mai pot fi și excepții. Este asaltat de pornografie, adicții la droguri, alcool, jocuri pe computer; lectura clasicilor și a cărților bune este aproape eliminată, este cultivată sexualitatea deșănțată și toate sexualitățile alternative care intră în sfera LGBT. Educația nu mai este educație, nu mai are treabă cu valorile și cu ceea ce ar trebui să afle un tânăr, cu respectul și formarea. Elevul sau studentul primește cel mult niște informații tehnice pentru joburi, care și acestea se vor perima destul de repede dat fiind progresul tehnic rapid, în schimb nimeni nu mai are grijă de sufletul sau de spiritul lui.

Continuă lectura „Tinerii în derivă” →

Limitele existențiale ce sunt inerente vieții ne orientează spre ceea ce are valoare

de Henry George

Dezbaterea despre sinuciderea asistată – eutanasia – țintește în centrul a ce înseamnă să fi o persoană. Întoarcerea în pământul din care am venit este ceva ce ne așteaptă pe toți, universalitatea ultimă a naturii noastre muritoare, ce unește felul particular al trecerii fiecăruia dintre noi pe acest pământ. Întrebările despre viață și moarte vorbesc despre natura fundamentală a existenței noastre și despre temeiurile conștiinței noastre de sine. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că întrebările despre când și cum ar trebui să murim ridică astfel de niveluri de emoție. Această dezbatere cere să luăm în calcul care anume este concepția noastră ultimă despre ce înseamnă binele, chiar dacă este exprimată în acei termeni liberali care neagă existența unui astfel de bine.

Continuă lectura „Punctul final” →