(Pentru partea I, click aici)
Vanitatea universitară și studiile fără valoare
Există o tendință îngrijorătoare în societatea actuală: mulți tineri aleg cursuri universitare care nu le oferă nicio perspectivă reală de angajare, plângându-se ulterior de lipsa de oportunități pe piața muncii. Cauzele din spatele acestei probleme sunt complexe și merită analizate cu atenție – o vom face mai jos – cu mențiunea că pentru tinerii români tinde să devină o dublă problemă, întrucât nu de puține ori aceștia aleg varianta costisitoare de a studia în străinătate tocmai în astfel de domenii.
Un factor important este vanitatea. Mulți tineri sunt atrași de ideea de a obține o diplomă universitară, văzând-o ca un simbol al statutului social și al succesului. Urmărind o diplomă într-un domeniu pe de o parte „la modă”, pe de altă parte cu acceptare lejeră la o facultate străină și cu conținut facil, precum designul, ”arta spectacolului”, fotografie ori studiile de gen, ei ignoră adesea realitatea pieței muncii. Aleg, astfel, cursuri care le satisfac ego-ul sau care sunt în pas cu tendințele, dar care nu le oferă nicio abilitate practică și nici o calificare cu valoare pe piața muncii. Iar pentru tânărul român (și, adesea, pentru părinții care îl împing și încurajează), ștampila unei universități străine, indiferent de nivelul ei real sau de disciplina – adesea, surogat de știință – aleasă, încă gâdilă orgoliul și satisface o mândrie care altminteri nu are la bază vreo mare realizare, ci doar iluzia succesului și o falsă competență.
Un alt factor este propaganda socială și universitară. Societatea pune o presiune enormă asupra tinerilor pentru ca aceștia să urmeze studii superioare, considerând că aceia care nu o fac sunt inferiori sau pierd o șansă importantă. Universitățile, motivate de profit, încurajează această mentalitate, oferind o gamă largă de cursuri, indiferent de utilitatea lor practică (care, de multe ori, lipsește cu desăvârșire – studiile de gen sunt doar un exemplu printre multe altele), mizele fiind, în realitate, mult mai „lucrative” pentru universități și cadrele didactice.
Consecințele acestei tendințe sunt grave. Piața muncii este suprasaturată de absolvenți cu diplome inutile, care nu își pot găsi un loc de muncă potrivit – ca să nu mai vorbim despre acoperirea investiției făcute de părinți pentru educația acestor copii.
Frustrările cresc, iar tinerii se simt descurajați și fără nici o perspectivă solidă de carieră sau de realizare în viață. În același timp, pentru familiile tinerilor din est, cum sunt românii, care investesc mult într-o astfel de diplomă inutilă – dar ”la o universitate din vest” – acest parcurs devine nu doar inutil, ci și costisitor – asta nemaipunând la socoteală că adesea se rup acasă familii, legături, prietenii și se ratează poate, în acest mod, o mai completă împlinire pe planul personal, aceea de a rămâne în comuniune cu cei apropiați alături de care ai crescut și care te-ai format și care ar fi putut rămâne ancora sufletească și reazemul pe care într-o altă țară trebuie să depui noi eforturi pentru a le identifica și clădi în loc.
Există o soluție? Cu siguranță, dar ea nu este foarte simplă. Pentru început, este important ca tinerii să fie mai conștienți de realitatea pieței muncii și să aleagă cursuri universitare care le oferă abilități practice și le cresc șansele de angajare. În loc să se ghideze după modă sau să cedeze la presiunea socială, ar trebui să își analizeze cu atenție interesele și aptitudinile și să aleagă o carieră care le va oferi satisfacție și succes pe termen lung.
Vocaționalizarea educației este o soluție importantă în acest sens. Tinerii ar trebui încurajați să urmeze cursuri de formare profesională în domenii precum electricitatea, mecanica, agricultura sau construcțiile, unde există o cerere constantă pe piața muncii. Abilitățile practice dobândite în astfel de programe le vor oferi o șansă mai mare de a găsi un loc de muncă bine plătit și stabil.
Apoi, poate nu ar strica să fie mai atenți și la ce oferă universitățile locale: poate mai sărăcuțe în dotări, dar nu de puține ori cu standarde mai ridicate. Îmi vin în minte două exemple pe care le cunosc personal – două tinere, una care a plecat pentru studii în domeniul artelor plastice/vizuale în Marea Britanie, cealaltă pentru studii în domeniul neuroștiințelor în SUA; prima s-a și întors în țară după mai puțin în an, cu concluzia că se face mult mai multă școală la Iași, cealaltă a revenit după ce a absolvit în SUA, dar a concluzionat că nivelul de pregătire al colegilor ei din România e mai ridicat, în ciuda dotării materiale mai precare a facultăților.
Ca o paranteză, ca om care și-a făcut studiile la jumătatea anilor 1990, pot spune că absolvenții școlilor românești din anii 80, 90 sau 2000, așa criticate și ”înapoate” cum erau etichetate, au făcut față cu brio atunci când au plecat la muncă în Occident – nu s-a plâns nimeni de calitatea lor profesională, de pregătirea lor, ci dimpotrivă, au fost luați și ținuți de buni! Ceea ce ne spune că nu e musai să pleci la studii în Vest pentru o pregătire de calitate – și chiar dacă scopul e să te angajezi în Occident, îl poți atinge fără griji și cu studii făcute în România – mai ieftin, mai în siguranță, cu prietenii și familia mai aproape.
Clasamentele universitare nu ar trebui considerate, nici ele, un indicator absolut al valorii unei instituții de învățământ. Ele pun accent pe cercetare și pe publicații academice, neglijând alte aspecte importante ale misiunii unei universități, precum educația și formarea studenților.
Exemplul Universității din Zurich care se retrage din clasamentul Times Higher Education subliniază necesitatea de a depăși fixarea pe criterii artificiale de prestigiu și de a pune accentul pe calitatea educației și pe relevanța absolvenților pe piața muncii.
De altminteri, există universitți prestigioase care, deși celebre, nu apar în astfel de rankinguri, pentru că sunt specializate pe domenii mai restrânse – a se vedea cazul London School of Economics.
Dincolo de caracterul relativ al criteriilor de clasificare – care, de regulă dezavantajează universitățile care nu reunesc și medicină, și discipline tehnice și teoretice sub aceeași umbrelă – nu trebuie omis că aceste topuri sunt, cumva, și ”interesate”, tocmai pentru a promova unele universități în dauna altora și a stimula înscrierea multor studenți străini și a genera, astfel, diverse forme de profit.
Apropo de cele de mai sus – dacă veți urmări cu atenție, veți vedea că există o campanie subtilă, dar susținută, a unor grupuri de presă din România, menită să stimuleze plecarea tinerilor la facultăți în diverse țări occidentale. Dacă la început, în urmă cu ceva ani, puteam considera că articolele relatau în mod firesc un fenomen inedit pentru România, mai nou cred că singura explicație a unei anumite insistențe în publicarea a diverse texte laudative pentru facultățile dintr-o anume țară în paralel cu desconsiderarea universităților locale, este aceea că se face o promovare interesată a celor dintâi. După cum foarte corect a surprins unul dintre comentatorii unui astfel de articol (pe care nu vi-l indic aici, ca să nu-l promovez și eu):
”Hai unul, hai două, hai chiar și trei articole pe tema studiului în Olanda. Deja văd că e abonament și, cum spunea cineva mai sus, începe să mă irite. Nu văd sensul atâtor ”povești de viață” ale tinerilor plecați acolo. Ce mesaj vreți să ne transmiteți și cui? Măcar scrieți acolo că e publicitate.”
Rolul universităților în comunitate este un alt factor important care nu este luat în considerare de astfel de clasamente „de prestigiu”. De pildă, ele nu țin în nici un fel seama de implicarea activă a universităților în viața socială și de promovarea unor idei de politici publice. Voluntariatul studenților și implicarea în proiecte comunitare nu sunt în nici un fel monitorizate sau încurajate de astfel de clasamente.
Educația și pregătirea studenților pentru piața muncii ar trebui să fie scopul principal al universităților, iar programele univeritare ar trebui să nu fie doar un mijloc de a obține o diplomă. Pentru aceasta, o soluție ar fi ca, pentru profesori, criteriile de progres în cariera didactică să pună accent pe calitatea predării și pe formarea competentă a studenților.
Concluzia este clară: e necesar ca tinerii să devină mai conștienți de alegerile pe care le fac și să nu se lase influențați de presiunea socială sau de propaganda universitară. Alegerea unei cariere ar trebui să se bazeze pe interesele și aptitudinile individuale, iar educația ar trebui să ofere abilități practice și o pregătire relevantă pentru piața muncii. Doar printr-o schimbare de mentalitate și o abordare mai pragmatică a educației vom putea reduce fenomenul absolvenților cu diplome inutile și vom crea o societate mai puțin dominată de false orgolii și vanități și, per ansamblu, mai prosperă și echitabilă. Și, nu în ultimul rând, cu oameni mai bine împliniți moral și mai puțin dezrădăcinați, mai siguri pe ei și mai prosperi atât sufletește, cât și material.
(Pentru partea I, click aici)
Alternativa de Bun-Simț 