Surparea familiei, pierderea libertății (II)

„Acest triunghi de adevăruri eterne: tatăl, mama și copilul, nu poate fi distrus; în schimb, se distrug civilizațiile care îl nesocotesc” spunea, cândva Chesterton.

Vorbeam într-un articol anterior despre cum ar fi afectate, printr-o reacție în lanț, drepturile individuale în cazul unei redefiniri a căsătoriei care să nu mai pună condiția sexului diferit al soților și spuneam că oriunde a fost implementată, căsătoria homosexuală a adus restrângeri ale libertății religioase, ale libertății de conștiință, de exprimare, de a-ți crește copiii potrivit unor convingeri creștine sau tradiționale.

De data aceasta, va fi vorba despre cum ar fi afectată societatea în ansamblul ei și cum ar fi afectată rezistența sa în timp în cazul deconstruirii instituției căsătoriei doar pentru a satisface un moft – cheful unor inși de același sex de a imita o căsnicie reală – iar nu o necesitate.

Trebuie spus că din punct de vedere instituțional căsătoria nu are rolul de a da drepturi soților – drepturile sunt simple efecte sau mijloace de încurajare sau întărire a relației dintre soți. Rostul căsătoriei, interesul public pentru existența ei, este acela de a construi și asigura țesutul social al comunității, de a da coeziune societății, de a-i fi liant și de a o perpetua și transmite mai departe un anumit ethos.

Prin urmare, căsătoria e validată de stat pentru utilitatea sa publică, iar nu ca diplomă pentru îndrăgostiți, chiar dacă e tratată deseori astfel. Dragostea ar putea exista şi fără familie. O societate funcţională şi durabilă, însă, nu.

Nu putem, însă, nega faptul că prezența ambilor părinți și stabilitatea familiei sunt mediul optim de dezvoltare a copilului, adică viitorul adult cetățean și că de felul cum cresc copiii depinde și felul în care va arăta viitorul comunității.

Iar la asta concură, într-adevăr, atât bunăstarea și resursele materiale ale familiei și educația, dar și păstrarea osaturii de bază a unei instituții (căsătoria) care și așa a fost șubrezită până în prezent, în loc de a o coborî la forma corespunzătoare celei mai joase măsuri a neputințelor noastre.

Or, șubrezirea și subminarea sacralității și prestigiului instituției căsătoriei prin transformarea naturii și rostului și prin devalorizarea ei nu pot rămâne fără urmări la nivelul societății: reducerea semnificației căsătoriei la o simplă “hârtie” pentru parteneri, de care te poți dispensa, ori la ceva ce poate fi luat în glumă (de vreme ce se pot căsători și doi bărbați între ei – ba, de curând, cineva s-a ”căsătorit”cu un mort, altcineva s-a căsătorit cu sine însuși, iar în alte locuri se evocă o căsătorie în trei etc) nu pot decât demola, în timp, familia și, pe cale de consecință, o comunitate funcțională, transformând-o într-un malaxor controlat de stat în care fiecare e pe cont propriu și fiecare supraviețuiește cum poate.

Asta ca să nu mai vorbim despre amploarea pe care a căpătat-o în ultimii ani fenomenul transexualismului, promovat inclusiv (și mai ales) printre adolescenți, la vârsta cea mai vulnerabilă, ba chiar și printre copii mai mici, ducându-ne cu gândul la mai vechile avertismente, prea rar băgate în seamă, că ținta finală e una de tip ped0fil.

E adevărat, poate că schimbările în rău nu le vom putea sesiza câtă vreme ne situăm în interiorul și nu în afara cadrului de referință, câtă vreme nu avem termenii de comparație la îndemână, mascați fiind de celelalte variabile care fac să se absoarbă rănile și câtă vreme se vor produce încetul cu încetul așa cum lucrează o fisură până cade tot zidul.

Știați că, potrivit Eurostat, proporția bebelușilor care s-au născut în afara căsătoriei a crescut în toate statele membre ale UE, iar acum vreo trei ani, deja în opt dintre cele 28 de state membre majoritatea bebelușilor s-au născut în afara căsătoriei? Și că declinul demografic și fenomenul migrației de inlocuire au o mare legătură cu devalorizarea ideii de căsătorie, cu degradarea familiei ca izvor de generație nouă și transmitere a culturii proprii societății gazdă către această nouă generație?

Evident, nu homosexualii sunt de vină că nativii din societățile occidentale nu se mai reproduc,. Dar de vină – nu doar pentru reproducerea slăbită, cât mai ales pentru deficitul de transmitere al propriilor valori și a trăiniciei în asimilarea acestora – este și slăbirea familiei.

Căsătoria si familia aveau un anume prestigiu, care a fost subminat de vreo 50 de ani: încurajarea concubinajului („căsătoria e doar o hârtie!”), revoluția sexuală (elogiul libertinajului prezentat ca „libertate”), parteneriate civile ce se pot desface prin simple notificări, divorț la cerere, fără motive, căsătorii gay.

Toate acestea au subminat prin caricaturizare si diluare prestigiul căsătoriei – văzută ca un soi de atestat de iubire acordat de primărie la care renunți când te saturi, nu ca instituție socială de utilitate publică, de unde și revendicările în numele homosexualilor pentru abolirea coloanei sale vertebrale: sexul opus al partenerilor- și al familiei. Iar acum tragem consecințele (vezi demografia si migrația). Gay marriage, poliamoria și celelalte nu sunt despre familie pentru mai mulți, ci despre desființarea semnificației, prestigiului și rolului pozitiv și constructiv social al acesteia.

Căci, da: căsătoria homosexuală nu este despre familie, ci despre distrugerea ei, în numele emancipării și unei iluzorii libertăți generale, care nu ne va duce decât la descompunerea și vulnerabilizarea societății.

Din momentul în care înșiși termenii fundamentali prin care ne înțelegem și identificăm în lume – de exemplu, că femeia e femeie și bărbatul e bărbat, iar nu viceversa și că o căsătorie se încheie doar între femeie și bărbat – devin disputabili, toată structura intelectivă care constituie zidurile de rezistență prin care ordonăm lumea se fisurează.

Iar când cărămizile fundației sau zidurilor de rezistență sunt minate și slăbite, fisura lucrează și erodează, iar rezultatul, fie și cu întârziere, va apărea, așa cum spunea cândva profetul Isaia:

„Iată cum va fi păcatul vostru: ca o spărtură într-un zid înalt, care dintr-o dată și pe neașteptate se prăbușește”.

Pentru prima parte a articolului, vezi aici.

Sursă foto: captură după Costică Acsinte