Real? Sau uman?

de Cristina C.

Cea mai mare greșeală a gândirii moderne este împărțirea domeniilor, a oamenilor și a gândirii înseși în două părți separate: logic-analitic și imaginar-creativ. Împărțirea aceasta reușește să știrbească simultan și geniul ingineresc, și cel artistic, transformându-le în niște personaje monodimensionale de comedie.

Adevărul este că toate inovațiile tehnice sunt rezultatul imaginarului, iar inteligența însăși „trebuie să fie imaginativă, altminteri nu e inteligență” (Jeanne Hersch). Fiecare invenție a existat, mai întâi, în imaginație, și nu decurge din vreun calcul sau din legile seci ale naturii. Astfel, motorul nu rezultă din descoperirea proprietăților cărbunelui, ci dintr-o fantezie, iar geniul în inginerie sau matematică se manifesta prin creație. Totuși, pentru un motiv care îmi scapă momentan, vedem domeniile STEM (domeniile „exacte”) ca aparținând unor oameni serioși, „raționali” și „logici”, care nu pierd vremea visând cu ochii deschiși. Ar trebui să nu ne mire, deci, că cel mai faimos „geniu” contemporan este responsabil pentru reinventarea tunelului auto, făcându-l mai îngust și fără ieșiri de urgență. La fel, faptul că apar teorii despre extratereștri pentru a explica construcțiile megalitice nu este o aberație fără cauză.

Totuși, domeniul „real”, atât de ciopârțit cum este, se bucură măcar de faimă și a fost învestit cu un scop mesianic de a conduce omenirea spre progres. „Umanul”, în schimb, e văzut drept fratele mai prost ce încearcă, dar nu reușește să îl imite. Desigur că unii oameni au o imaginație mai puternică decât alții, și nu vom reuși niciodată să știm „de unde ne vin ideile când ne vin”, dar marile genii artistice au inovat tehnic. De la pictura murală la design-ul unei sticle, toți creatorii lucrează cu un mediu căruia trebuie să îi cunoască proprietățile fizice; pictura începe cu încadrări și măsurători, iar romanul cu planificarea capitolelor; însuși limbajul vizual este unul descoperit și nu inventat, este studiat și explicat psihologic.

Cu toate astea, moda culturala a transformat creatorul într-un idiot, un receptor pasiv, posedat de forțe oculte numite „talent” și „idei”. Echivalentul uman al extraterestrului constructor de piramide este drogul psihedelic. Omul contemporan este într-atât de hiper-stimulat și înstrăinat de propria lui minte, încât nu îi cunoaște natura; adevărul simplu și sec este că starea necesară pentru „inspirație” este aceeași ca starea necesară unui contabil pentru a nu greși calculele: un somn bun, liniște și lipsa durerilor de măsele.

Impresiile omului de rând despre creație provin dintr-o clică de „artiști” preocupați cu adulația propriilor accese de „geniu”, deși realitatea din teren este complet opusă. Nenumărate meserii se ocupă cu fabricarea de imagini, sunete, obiecte, texte, ce au ca scop să îi creeze omului senzații de sete sau foame, curățenie sau căldură, veselie sau tristețe, să îl invite sau să îl alunge.

Munca tâmplarului, producătorului, designerului, arhitectului nu cuprinde în nicun moment al zilei sesiuni șamanice, ci măsurători și planuri. Obscurantiștii contemporani au preamărit ideea în detrimentul execuției, deși niciun client, spectator sau ascultător nu dorește să consume concepte sau silogisme scrise pe foaie, ci să îi pătrundă în minte din parcurgerea operei sau observarea obiectului.


Creatorul nu obține efectele emoționale sau fiziologice visând, ci operând cu elemente reale: lumina poate fi caldă, rece, dură sau difuză și poate avea una sau mai multe surse (fiecare cu efectele ei). Obiectul nu are doar o culoare, ci un anumit ton sau nuanță, o anumită saturație, iar textura nu este doar mată sau lucioasă, ci poate fi naturală sau artificială, netedă sau poroasă, uniformă sau eterogenă, fiecare din ele potrivită într-un anumit context. Eu însămi am dezamăgit câțiva șefi vorbindu-le despre planificări și rațiuni practice, când ei se așteptau să audă de la mine metafore și sentimentalism sau un soi de putere magică ce poate transforma o lume care se încăpățânează, totuși, să rămână fizică.

Dar de ce simplificăm toate acestea și creăm categorii și dihotomii acolo unde ele nu există? Unii ar da vina pe mintea noastră „imperfectă”, predispusă la erori, ce nu reușește să atingă un ideal. Timp de atâtea secole s-a crezut în astrologie, umori sau frenologie! (Să nu ne păcălim că acum avem psihologie, psihiatrie și neuroștiințe, ci credem în ele și le folosim ca pe un nou horoscop). Sau poate, cum spune Lucian Boia (într-o lucrare pe un subiect diferit, de altfel), căutăm cu toții o anume coerență, iar „reprezentările sunt mult mai coerente decât lucrurile reprezentate”. Atât lumea exterioară cât și cea interioară sunt, la urma urmei, atât de complexe și surprinzătoare încât nu le-am putea înțelege vreodată în totalitate. Fără reprezentări sau categorii, am împietri!

Totuși, să nu stâlcim adevărul și să nu tratăm oamenii ca pe simboluri.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s