Păcatul a devenit modă

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul



Să nu luăm drept model rabatul fiecărei epoci. Astăzi păcatul l-au făcut modă. Vezi, neam ortodox şi cum suntem. Cu cât mai mult ceilalţi.

Şi lucrul rău este că oamenii de azi, când păcatul a devenit modă, dacă văd pe unul că nu urmează curentul epocii, adică pe unul care să nu păcătuiască, să fie puţin evlavios, îl numesc întârziat, retrograd. Aceşti oameni consideră o jignire faptul de a nu păcătui, iar păcatul îl consideră progres. lar aceasta este mai rău decât toate. Dacă oamenii de azi, care trăiesc în păcat, ar recunoaşte cel puţin aceasta, Dumnezeu i-ar milui. Însă ei îndreptăţesc cele nejustificabile şi elogiază păcatul. Aceasta este şi cea mai mare hulă împotriva Duhului Sfânt: păcatul să îl considere progres şi morala să o numească înapoiere. De aceea au mare răsplată, mare valoare cei ce se nevoiesc în lume şi îşi păstrează viaţa curată.

Mai demult, dacă unul era pervers sau beţiv, se ruşina să iasă în piaţă, pentru că ar fi fost disprețuit. Dacă una călca puţin pe de lături, nu îndrăznea să iasă afară. Şi aceasta era într-un fel o frână. Astăzi, dacă cineva este corect, dacă de pildă o fată trăieşte cu evlavie, se spune: „Bre, unde trăieşte asta?” Şi, în general, dacă mirenii făceau un păcat, sărmanii, îşi simţeau păcătoşenia lor, îşi plecau puţin căpşorul lor şi nu ironizau pe cel ce trăia duhovniceşte, ci dimpotrivă, îl lăudau. Acum nici vinovăţie nu simt, nici respect nu există. Le-au nivelat pe toate. Dacă unul nu trăieşte lumeşte, îşi bat joc de el.

Lumea vrea să păcătuiască, dar Îl vrea şi pe Dumnezeu să fie bun. El să ne ierte, iar noi să păcătuim. Noi adică să facem orice vrem, iar Acela să ne ierte. Să ne ierte mereu, iar noi să ne vedem de treaba noastră. Oamenii nu cred, de aceea dau năvală la păcat. Tot răul de acolo începe, de la necredinţă. Nu cred în cealaltă viaţă şi de aceea nu iau în considerare nimic. Nedreptăţesc, îşi părăsesc copiii… Se fac lucruri… păcate grele. Nici Sfinţii Părinţi n-au prevăzut în Sfintele Canoane astfel de păcate – precum a spus Dumnezeu despre Sodoma şi Gomora: Nu cred să se facă astfel de păcate; să merg să văd. (Facerea 18:21)

Dacă oamenii nu se vor pocăi, dacă nu se vor întoarce la Dumnezeu, își vor pierde viaţa cea veşnică. Omul trebuie ajutat să priceapă sensul cel mai profund al vieţii, să-şi revină, ca să simtă mângâierea dumnezeiască. Scopul omului este şi să urce duhovniceşte, nu numai să nu păcătuiască.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s