Căsătoria și Gândirea Modernă (fragment)

G.K. Chesterton

Copiii ştiu exact ce înseamnă să te simţi, cu adevărat, acasă; şi cei mai fericiţi dintre ei păstrează ceva din acel sentiment pe măsură ce cresc. Dar nu vor putea păstra acel sentiment nici măcar pentru zece minute, dacă vor simți că Tati aşteaptă ca Tommy să împlinească 21 de ani ca să plece cu dactilografa în Trouville; sau că şoferul chiar aşteaptă cu o maşină la poartă, cu care doamna Brown ar putea să plece imediat ce domnişoara Brown „a scos capul în lume”. Continuă lectura „Căsătoria și Gândirea Modernă (fragment)” →

Negarea de sine într-o eră a neatenției

de Dean Abbott

Ne punem problema dacă telefoanele inteligente nu cumva ne-au modificat în vreun fel fundamental natura umană, dar bine-ar fi să ne întrebăm de ce eram atât de vulnerabili la dependențe, atunci când au apărut smartfoanele. Tehnologia amplifică, dar nu schimbă ceea ce suntem. Suntem ființe cu o dorință profundă și durabilă de a evita realul. Încercăm să fugim de conștientizarea propriului sine și a lui Dumnezeu, prin distragerea și refuzul atenției.

Am început să predau studenților mei de licență chiar când lumea veche lua sfârșit. Primul meu semestru plin la clasă a început la doar câteva săptămâni după ce Steve Jobs scosese la iveală primul telefon inteligent: smartfonul. Acele câteva semestre dinainte ca tehnologia să se răspândească peste tot, au fost, în retrospectivă, perioada de asfințit a atenției studenților. Îmi aduc aminte prima dată când am văzut un student jucând un joc video pe un dispozitiv de buzunar, într-o toaletă din campus. Oricât de ciudat ar părea, n-am văzut în asta un semn că predarea la clasă avea să se schimbe o dată pentru totdeauna. În anii care au trecut de atunci, timpul petrecut în clasă a devenit tot mai mult un câmp de bătălie, în care profesorii se luptă să câștige atenția studenților în dauna a orice altceva există pe Internet, adică  în dauna a ceea ce în ziua de azi înseamnă practic tot ce există în lume.

Continuă lectura „Negarea de sine într-o eră a neatenției” →

Se poate crede în Dumnezeu fără Biserică?

Clișeul care pretinde că „nu e nevoie de Biserică pentru a crede în Dumnezeu” – prin aceasta voindu-se a spune că poți fi creștin în afara Bisericii – nu e decât scuza celui care nu înțelege să depună nici cel mai mic efort în principala sa datorie spirituală: aceea de a-L iubi și slăvi pe Dumnezeu, în felul cum Acesta ne-a dat lege (“Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău” – Ev. Luca 10 :27). Continuă lectura „Se poate crede în Dumnezeu fără Biserică?” →

Cine și ce reprezintă acum valorile familiei?

de Jonathon Van Maren

Demult, pe când Revoluția Sexuală era încă în fașă, conservatorii erau luați peste picior pentru „valorile familiei” și pentru sobrietatea intrinsecă pe care această sintagmă din ce în ce mai politizată părea să o implice. Curțile anoste, cu gărdulețele lor din țăruși albi, căsătoriile și (adesea) mulțimea de copii erau exact aspectele de care fugeau adepții Revoluției Sexuale și de care își doreau să elibereze societatea.  Eliberarea sexuală le-a oferit oamenilor oportunitatea de a intra în „relații amoroase libere”, fără a-și asuma vreo responsabilitate, iar, de pe la începutul anilor șaptezeci, America apărea ca o națiune complet transformată. Continuă lectura „Cine și ce reprezintă acum valorile familiei?” →

Când se construiesc biserici…

Cartierul Drumul Taberei avea în 1989 vreo 200.000 de locuitori și zero biserici. Zero. Se putea merge la o bisericuță mică undeva spre zona de unde începe astăzi Prelungirea Ghencea, pe teritoriul administrativ al sectorului 5 (sau al fostului Sectorul Agricol Ilfov, nu mai țin minte exact) ori la biserica de la Răzoare, dar nici una nu era în cartier. Continuă lectura „Când se construiesc biserici…” →

Copiii cu „părinți mai autoritari” se descurcă mai bine și cu banii

de Annie Holmquist

Doctorul Leonard Sax a făcut valuri Crăciunul trecut când a declarat că autoritatea parentală se află în declin în America.

Potrivit lui Sax, părinții le-au acordat mult prea multă putere copiilor în a decide cum vor să-și trăiască viața, în loc să fie ei aceia care stabilesc prioritățile. Continuă lectura „Copiii cu „părinți mai autoritari” se descurcă mai bine și cu banii” →

Sfârșitul copilăriei

de Theodore Dalrymple

Marea Britanie este cea mai rea țară din lumea occidentală unde poate crește un copil, conform unui raport publicat de UNICEF. În mod normal, nu mi-aș pierde vremea cu un astfel de raport. Dar în cazul de față, cred că are dreptate – nu pentru că aș ști prea multe despre copilăria din celelalte 20 de țări examinate, ci pentru că educația oferită aici copiilor de părinții lor este atât de proastă încât este greu să te gândești la ceva mai rău, cel puțin pe scară largă. Cei doi poli ai creșterii copiilor în Marea Britanie sunt neglijența și superrăsfățul. Continuă lectura „Sfârșitul copilăriei” →

Doamnelor, încetați să mai faceți sex ca bărbații!

de Suzanne Venker

Fie că vorbim de campusurile universităților sau de sălile de consiliu din țară, femeile tind să facă sex precum o fac bărbații. Și se frig.

În cartea sa “Neprotejată”, dr. Miriam Grossman, fost doctor psihiatru în campus, ne vorbește despre Olivia, o studentă la Universitatea din California, Los Angeles – UCLA – care a fost șefă de promoție la liceu și plănuia să urmeze mai departe Medicina. Dupa ce a ajuns în campus, Olivia a avut o scurtă relație cu un tânăr. Când s-a terminat, a urmat o serie de crize de vomă și a ajuns în centrul medical al campusului, unde a întâlnit-o pe dr. Grossman. Continuă lectura „Doamnelor, încetați să mai faceți sex ca bărbații!” →